Sucursala Braşov a Credit Europe amendată cu 50.000 de ANPC

16

Sucursala Braşov a Credit Europe a fost amendată cu 50.000 de lei în urma unui control operativ efectuat miercuri, 11 august, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, informează ANPC.

Controlul a fost dispus de preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, ca urmare a reclamaţiilor înregistrate din partea a doi consumatori din Braşov.

În urma controlului efectuat de CJPC Braşov s-a constatat lipsa banilor din conturile a 12 clienţi ai băncii, prejudiciu în valoare de 1.773.537 lei (aproximativ 420.000 euro) cauzat, se pare, de un angajat al băncii. La sesizările consumatorilor, banca a răspuns că va returna banii după finalizarea anchetei poliţiei.

Comisarii au concluzionat că banca nu îşi respectă obligaţiile asumate prin contract şi au aplicat operatorului economic o amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei. Totodată s-a dispus ca, în termen de maxim 15 zile, banca să restituie consumatorilor banii datoraţi.

‘Recomandăm tuturor consumatorilor să verifice soldul conturilor pe care le au deschise la această bancă şi să sesizeze de urgenţă orice neregulă. Banca are obligaţia să repare în cel mai scurt timp orice prejudiciu cauzat clienţilor săi. Banca răspunde pentru conduita angajaţilor săi şi nu are niciun drept de a amâna onorarea obligaţiilor faţă de consumatori sub pretextul finalizării anchetei judiciare.

Vom aplica operatorului economic amenzi contravenţionale pentru fiecare nou caz sesizat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, până când banca va înţelege să-şi respecte clienţii’, a declarat Constantin Cerbulescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata