Autorii articolului de pe site-ul EUFIC mai pun accentul pe câteva aspecte importante ale fenomenului super-alimentelor, aspecte demne de reţinut, deoarece pot influenţa mult relaţia oamenilor cu alimentele şi, în consecinţă, sănătatea lor:
- antioxidanţii din fructele şi legumele proclamate super-alimente au efecte pe termen scurt asupra organismului uman, după care sunt degradate şi eliminate. Deci ar trebui să consumăm des alimentele respective, pentru a beneficia întruna de efectele lor, iar acest lucru are şi el nişte neajunsuri (sau, cum spun autorii, poate fi contra-productiv): de pildă, îi poate face pe oameni să consume multă ciocolată (în ideea că flavonoizii din cacao le vor face foarte bine), uitând însă că gustoasa ciocolată mai conţine şi alte elemente nutritive, care nu sunt binevenite în cantitate mare.
- apoi, etichetarea drept “super-alimente” a unui mic număr de alimente, din marea varietate disponibilă, îi poat face pe unii oameni să îşi închipuie că alte alimente, pe care (încă) nu le-a denumit nimeni “super”, nu sunt la fel de sănătoase. În realitate, foarte multe fructe şi legume, specii de peşte, cereale integrale, sunt bune pentru noi; a respinge morcovii, ceapa şi merele de dragul a cine ştie ce bobiţe exotice înseamnă a ne lipsi de o mare varietate de alimente şi de elementele nutritive benefice conţinute în ele, precum beta-caroten, fibre şi quercetină (un flavonoid care se găseşte în ceapă şi mere).
- multe alimente se potenţează unul pe altul în organism, adică prezenţa unuia favorizează absorbţia şi metabolizarea nutrienţilor altuia (betacarotenul, de pildă, care este solubil în grăsimi, este absorbit cu mai multă uşurinţă în prezenţa uleiului dintr-o salată); de aceea, o dietă bazată pe o gamă largă de fructe şi legume este mult mai valoroasă decât una ce are la bază un număr restrâns de aşa-zise super-alimente.
- deoarece adesea alimentele împodobite cu titlul de “super” sunt mai scumpe, oamenii care se preocupă excesiv de acestea consumă cantităţi mici din ele, ceea ce se traduce printr-un consum de fructe şi legume mai mic decât ar fi sănătos.
Conform autorilor articolului, în Europa se consumă şi aşa mai puţine fructe şi legume decât ar trebui; prin urmare, în loc să ne axăm pe câteva super-alimente scumpe, din care permitem să consumăm prea puţin, ne-ar fi mult mai bine dacă am consuma cantităţi ceva mai mari din fructe şi legume banale, pe care nu le-a înnobilat nimeni cu titlul de “super”, dar care sunt cel puţin la fel de bune ca şi cele “titrate”.
Altfel spus, deşi aceste bunătăţi botezate, după capriciile modei alimentare şi comerciale, “super-alimente” sunt, cu siguranţă, bune pentru sănătate, nu avem neapărat nevoie de ele pentru a rămâne sănătoşi.
Iată, în încheiere, în chip de concluzie-recomandare a autorilor articolului, doar două fraze, scrise într-un jargon ştiinţific sec şi poate dezamăgitoare pentru mulţi dintre adepţii super-alimentelor zilei, dar care au cel puţin meritul de a fi exprimate într-un fel lipsit de orice echivoc.
„Este nerealist să ne aşteptăm ca o gamă restrânsă de super-alimente să ne îmbunătăţească semnificativ starea de bine. O alimentaţie bazată pe o gamă variată de alimente hrănitoare, inclusiv multe fructe şi legume, rămâne modul cel mai bun de a asigura un aport nutriţional echilibrat, pentru o sănătate optimă.”
Mai clar de atât nici că se poate.