Toate guvernele din 2000 încoace au negociat prost cu UE domeniul agricol

20

Preşedintele Departamentului de agricultură al PSD, deputatul Victor Surdu, acuză toate guvernele din anul 2000 încoace pentru starea agriculturii româneşti şi de faptul că acestea au negociat prost cu UE pe domeniul agricol.

„Guvernele care s-au succedat din 2000 până acum, nu-mi cereţi persoane… Se poate vorbi de o proastă rânduială în domeniul agriculturii la toate guvernele”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Victor Surdu. „Alţii din UE primesc subvenţie pe hectar de 5-6 ori sau de 10 ori mai mare decât noi, cum sunt grecii, iar noi intrăm pe aceeaşi piaţă unică la o concurenţă egală.

Cine a negociat a negociat prost, a fost slab, n-a fost pietros, n-a fost hâtru să negocieze cu UE de pe nişte realităţi şi nu de pe nişte poveşti. Noi am negociat prost şi în loc să avem o subvenţie măcar cât o au bulgarii, avem subvenţia sub bulgari”, a completat Victor Surdu. El a spus că nu vrea să acuze „direct niciun personaj important”, ci vrea doar să spună unde ne situăm în comparaţie cu celelalte ţări din UE.

„Subvenţiile sunt mici, avem cele mai mici subvenţii din UE, 81 de euro la hectar, faţă de Bulgaria, de exemplu, care are 176 de euro la hectar şi toţi ceilalţi. Iar cofinanţarea sau partea de sprijin a statului român aproape că nu există”, a mai afirmat Victor Surdu. De asemenea, el susţine că la ora actuală România este codaşa Europei în domeniul agricol.

„Suntem pe ultimul loc la toate capitolele din agricultură. Importăm 90 la sută la fructe şi legume, importăm carnea de vită în proporţie de cam 86 la sută. Nimic nu se leagă, nu e nicio rânduială. Baza genetică la producerea de sămânţă nu mai este, toate câmpurile experimentale sunt cu diferite soiuri, dar nicăieri nu e cu „Fundulea”. Baza genetică la animale, puiul de o zi pentru carne şi pentru ouă le importăm în totalitate, purceii pentru îngrăşare îi importăm în totalitate, lapte de vacă importăm sub formă de lapte praf”, a comentat şeful Departamentului de agricultură al PSD.

„Nu pot să mă pronunţ punctual cine şi cum a negociat, ci compar ce se întâmplă astăzi cu ce se întâmplă altora, care, ca şi mine, suntem state naţionale cu drepturi egale în UE, dar văd că eu nu sunt egal cu nimeni”, a mai spus Victor Surdu, care crede că „mai greu ca acum n-a fost decât înainte de Cuza, sau poate că e mai greu ca atunci”. Victor Surdu a fost prezent la Cluj la o întâlnire pe teme agricole cu reprezentanţi ai PSD din regiunea de nord-vest.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata