117 poliţişti au fost supuşi testelor de integritate; trei au picat testul

Foto: Capital

În anul 2019, 117 angajaţi din Ministerul Afacerilor Interne au fost supuşi testelor de integritate profesională – o metodă de prevenire a corupţiei, dintre care doar trei au picat aceste teste, se arată în bilanţul activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) pe anul 2019.

Potrivit DGA, testul de integritate constituie o metodă de prevenire a corupţiei care oferă, pe de o parte, posibilitatea evidenţierii comportamentelor conforme ale persoanelor testate şi, pe de altă parte, crearea premiselor valorificării datelor obţinute în cadrul cercetării penale, în situaţia unor teste cu rezultat negativ.

S-au efectuat 117 de teste de integritate profesională – 112 cu rezultat pozitiv (lucrătorii MAI testaţi au dat dovadă de integritate), trei cu rezultat negativ, respectiv două situaţii în care au rezultat indicii de abateri disciplinare/încălcări ale deontologiei profesionale.

„Este de subliniat că testele negative înregistrează o scădere de 73% faţă de intervalul similar precedent, că rezultat direct al consolidării gradului de integritate la nivelul lucrătorilor MAI. În situaţia testelor de integritate cu rezultat negativ, au fost sesizate structurile de parchet pentru a dispune cu privire la oportunitatea efectuării de acte procedurale penale, în scopul probării activităţii infracţionale”, afirmă DGA.

Sursa: Agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata