400.000 de români au obezitate morbidă; pentru aceştia, singura soluţie e operaţia

Aproximativ 400.000 de români suferă de obezitate morbidă, iar singura soluție medicală pentru aceștia este operația, care se face doar în clinicile private, o intervenție dificilă, cu posibile complicații și mai ales foarte costisitoare, potrivit prof. univ. dr. Maria Moța, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

„În jur de 400.000 de adulți din România au obezitate morbidă, la care răspunsul terapeutic mai poate fi așteptat decât prin așa-numita chirurgie metabolică, prin intervenții chirurgicale, care sunt extrem de costisitoare și care nu sunt asigurate nici ca și coplată, la ora actuală, de statul român”, a declarat, în prima zi a Congresului Național de Diabet, prof. univ. dr. Maria Moța.

Operații de micșorare de stomac sau șuntarea unei părți din intestin se fac în mai multe centre private din România, însă costurile nu sunt mai mici de 3.000 de euro pentru o singură intervenție de acest fel.

S-a început timid, în urmă cu câțiva ani, într-un singur centru privat din România, iar costurile în acel moment erau de aproape 10.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală. (…) La ora actuală, în București sunt mai multe centre. S-a deschis un centru de excelență în Timișoara. Aceste intervenții — dar nu sunt foarte informată, știu că se fac și în Cluj, în Iași. În Craiova s-au făcut câteva intervenții cu o echipă internațională. Operațiile nu pot continua la stat. Ele nu pot fi făcute la ora actuală decât în sistem privat, pentru că, deși s-au redus costurile, sunt în funcție de tehnica chirurgicală. Sunt numeroase tehnici, între 3 și 10.000, dacă nu apar probleme. Dacă apar complicații postoperatorii, costurile pot să fie mai mari”, a explicat prof. univ. dr. Maria Moța.

În ultima vreme, tot mai mulți români apelează la chirurgi mai mult din dorința de a arăta bine, nu din nevoia de a fi sănătoși.

„Chirurgia metabolică (…) se adresează „eșecurilor” terapiei nutriționale. Indicația actuală este de indice de masă ponderală peste 35 %, peste 35 de kilograme pe metru pătrat (…) sau peste 40 (…) acea obezitate numită morbidă. Este o intervenție dificilă și cu multe complicații posibile postoperatorii. Necesită îngrijiri speciale și nu este decontată de sistemele publice de asigurări de sănătate, nicăieri în lume. Deocamdată, se discută foarte aprins în SUA dacă și cum să se deconteze și mi se pare în Suedia. Mai nou, din câte îmi spun colegii care lucrează în centrele private, (…) există mulți oameni care confundă chirurgia bariatrică cu cea estetică”, atrage atenția prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu, președintele Asociației pentru Studii Reno-Metabolice și Nutriționale.

Acesta va prelua sâmbătă președinția Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în ultima zi a celei de a 41-a ediții a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, manifestare științifică la care sunt prezenți peste 900 de specialiști. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata