Orice evaluare a Acordului de Vinerea Mare, care împlinește cea de-a 25-a aniversare, trebuie să înceapă cu un singur fapt. Până în 1998, 3.488 de vieți au fost câștigate de conflictul măcinat din Irlanda de Nord. Și apoi, în cea mai mare parte, campaniile de ucidere au încetat. Toate criticile la adresa înțelegerii sunt simple note de subsol.
Principiile acordului s-au dovedit a fi rezistente, în mare parte pentru că are baze politice profunde – ratificate de majorități din Irlanda de Nord și Irlanda – și un nucleu moral clar. Acesta afirmă în drept că cele două tradiții principale ale insulei, naționalistă și unionistă, sunt egale în demnitate. Acesta afirmă că la întrebarea actuală irlandeză – dacă Irlanda de Nord rămâne în Regatul Unit sau se alătură republicii la sud – trebuie să primească răspuns la urna de vot.
Cu toată destabilizarea provocată de Brexit, acel nucleu a rămas solid – singurul punct fix în negocierile ulterioare. O parte a acordului care a fost convenit între părți și capitale în 1998 a fost ca Irlanda de Nord să se conducă singură, dar cele două comunități numind lideri „coegali” ai noului executiv local. Acest element –
Astăzi, o pondere tot mai mare a populației evită vechile etichete comunitare prevăzute de structurile de Vinerea Mare. Singura comunitate politică în creștere din provincie este „nicii”, reprezentați în principal de partidul Alianței. Cea mai urgentă este criza politică cronică: unionistul DUP și naționalistul Sinn Féin au ucis, între ei, viața politică în ultimii șase ani, în afară de doi, folosindu-și dreptul de veto pentru a dărâma instituțiile.
Slăbiciunea Acordului de Vinerea Mare a fost întotdeauna că avea tendința de a pedepsi moderații din ambele comunități. Reformele introduse în 2006 au înrăutățit lucrurile, înglobând partidele dure, oferindu-le puteri de veto mai mari și descurajând voturile pentru voci alternative din fiecare comunitate.
Este de înțeles că, indiferent de defectele, nimeni nu dorește să modifice afacerea. Cu toate acestea, este timpul să avem curajul să privim în viitor pentru următorii 25 de ani. Obiectivul ar trebui să fie încurajarea mijlocului moderat care dorește ca Irlanda de Nord să prospere. Reforma ar trebui să dea mai multă putere partidelor mai mici care vorbesc în numele lor.
Schimbarea nu se va realiza cu ușurință și orice remediere a tratatului va necesita o negociere lungă, complexă și extinsă. O condiție prealabilă vitală este angajamentul și cooperarea activă și susținută între Londra și Dublin. În timp ce concentrarea Irlandei a rămas constantă, cea a Londrei este mai variabilă. Iar relațiile dintre cele două capitale abia acum își revin din antagonismele Brexit-ului.
Acordul de Vinerea Mare a fost un triumf născut dintr-o rară aliniere a stelelor. Teroriştii care au văzut lupta armată au rămas fără drum, în timp ce liderii de la Londra şi Dublin erau gata să investească capital politic într-un acord. Poate cel mai important, naționalismul a avut un lider, John Hume, cu o viziune, în timp ce unionismul l-a avut pe curajosul David Trimble, care și-a asumat un risc.
Nu există o astfel de aliniere fericită astăzi – nu în ultimul rând pentru că Sinn Féin ar putea prelua în curând mandatul la Dublin. Reformele la acord care îi ajută pe rivalii lor din nord ar putea să nu se ducă nicăieri în curând. Dar momente precum 1998 nu vin de nicăieri. Ele reprezintă aproape întotdeauna punctul culminant al anilor de efort anterior nerăsplatit. Este timpul să începi să încerci.
Irlanda de Nord are nevoie de politică mai funcțională și de o modalitate de a merge mai departe. Este încă un loc divizat în care cele două comunități trăiesc prea departe. Din fericire, există o mulțime de moderati – unioniști, naționaliști și niciunul dintre cei doi – care vor să facă provincia să funcționeze. Următoarea fază trebuie să fie despre a-i ajuta.
Sursa – www.ft.com
