Programul „Noua Casă” a fost lansat oficial. Suma alocată pentru garanții, aprobată de Ministerul Finanțelor în cuantum de 1 miliard de lei, a fost distribuită celor 16 finanțatori participanți în cadrul programului.
În România, programul „Noua Casă” continuă să ofere avantaje semnificative în ceea ce privește creditarea, atât prin cerințele reduse de avans, cât și prin diminuarea cu 50% a comisioanelor de administrare în acest an (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției).
Modificări importante în Programul Noua Casă
O altă modificare introdusă în program în anul 2024 constă în reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a altor acte. Există și excepții precizate în mod explicit în legislația relevantă.
Astfel, cei interesați să achiziționeze o locuință pot colabora cu una dintre băncile partenere pentru a pregăti dosarul de credit și pentru a îl transmite către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), în vederea obținerii garanției de stat:
- Alpha Bank,
- BRD-GSG,
- BCR,
- Banca Transilvania,
- CEC Bank,
- ING Bank,
- Raiffeisen Bank,
- Libra Internet Bank,
- OTP Bank,
- EXIM Banca Românească,
- Unicredit Bank,
- Garanti Bank,
- First Bank,
- Vista Bank,
- Intesa Sanpaolo Bank,
- Techventures Bank.
Din 2019 s-au acordat 333.219 garanții și promisiuni de garantare
Încă de la implementarea Programului Prima Casă în anul 2009 și până la sfârșitul lunii decembrie 2023, s-au acordat 333.219 garanții și promisiuni de garantare. Acestea însumează 31,57 miliarde lei. Acestea au facilitat accesul la credite în valoare totală de 63,8 miliarde lei. Rata efectivă de neplată a garanțiilor este de 0,316%, situându-se semnificativ sub rata de neperformanță a creditelor acordate debitorilor persoane fizice în întreg sistemul bancar.
Programul Noua Casă 2024 oferă credite în lei pentru achiziționarea unei singure locuințe. Suma maximă a creditului variază astfel:
- 66.500 euro – pentru locuințe cu preț de cel mult 70.000 euro, cu un avans de 5%;
- 119.000 euro – pentru locuințe cu preț de cel mult 140.000 euro, cu un avans de 15%.
Dobânda este variabilă, calculată pe baza IRCC, la care se adaugă o marjă fixă de aproximativ 2%.
Cine poate aplica
Garanțiile constau în ipoteca de rang I, atât în favoarea băncii, cât și în favoarea statului român, asupra imobilului achiziționat prin credit. De asemenea, se instituie ipoteca mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise la banca finanțatoare, depozit colateral constituit în favoarea băncii pe întreaga durată a finanțării, reprezentând echivalentul primelor trei rate de dobândă.
Persoanele care se încadrează în una dintre următoarele două situații:
- Nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită.
- Dețin în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp, dar care nu a fost achiziționată prin intermediul programului Prima Casă.
În acest scop, trebuie să se furnizeze declarație pe propria răspundere. Prin accesarea programului, veți deveni împrumutat în raport cu finanțatorul. Trebuie să dispuneți de avansul minim obligatoriu pentru locuința dorită.
Este necesară și o sumă care va fi blocată într-un depozit colateral, constituit ca garanție pentru acordarea creditului. Această sumă va fi blocată până la rambursarea integrală a creditului. Ea nu va purta dobândă, reprezentând echivalentul a trei rate de dobândă.
Programul NU impune restricții de vârstă
Programul nu impune restricții de vârstă. El poate fi accesat fie individual, fie împreună cu partenerul de viață. Asta dacă amândoi îndepliniți criteriile de eligibilitate ale programului.
Dacă unul dintre soți este sau a fost beneficiar al Programului, cu consultanță din partea băncii, există posibilitatea ca doar soțul care îndeplinește condiția privind accesul la o singură locuință în cadrul programului să acceseze creditul Noua Casă. Celălalt soț are doar calitatea de garant/coplatitor.
Garantul, fiind o persoană fizică și soț/soție al/beneficiarului, semnează contractul de garantare, este co/proprietar al locuinței achiziționate în cadrul programului, își asumă toate obligațiile și beneficiază de aceleași drepturi ca și beneficiarul.
Sursa: www.capital.ro