Accelerarea judecării cauzelor presupune un număr rezonabil de judecători

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, a declarat vineri (23 iulie 2010) că o lege nu se schimbă într-o vară şi că accelerarea judecării unor cauze presupune un număr rezonabil de dosare, judecători şi o procedură simplă.

„Părerea mea este următoarea: documentul acesta al Comisiei Europene şi graba asta de a se sesiza că se face ceva mai rău încurcă decât adaugă. O lege nu se schimbă într-o vară, nu se schimbă ca reacţie de recurs al reacţiei la un raport, ci o lege trebuie foarte bine chibzuită”, a declarat Mona Pivniceru, după ce, vineri, în şedinţă extraordinară, Guvernul a adoptat proiectul de lege referitor la unele măsuri privind accelerarea proceselor în instanţă.

Preşedintele AMR s-a declarat de acord cu accelerarea judecării cauzelor, dar a atras atenţia că aceasta presupune un număr rezonabil de dosare, de judecători şi o procedură simplă. Ea a susţinut că nu a crezut că se ia în serios „mica reformă”, altfel se interpunea mai devreme în acest circuit.
„Sunt multe texte de lege care nu sunt modificate, decât că apar declaraţii ca modificate. Textul cu privire la termenul de o zi există în Codul de procedură civilă prezent. (…) Mai este un text care spune că judecătorul trebuie să aibă rol activ şi să ordone probe din oficiu să afle adevărul, textul acesta există şi acum”, a spus Pivniceru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata