Act adiţional semnat cu ministrul Dezvoltării pentru Zona de agrement in Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a semnat, marţi, cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, actul adiţional la contractul privind înfiinţarea zonei de agrement pe malul râului Suceava.

Investiţia, care a demarat deja, va costă peste 16,2 milioane de lei şi este realizată de asocierea formată din firmele locale „General Construct” şi „Art Peisaj”.

Primarul Ion Lungu a precizat că, potrivit actului adiţional semnat cu ministrul de resort la Bucureşti, municipalitatea va asigura o cofinanţare de doar 2%, ceea ce reprezintă o economie de aproximativ 2,2 milioane de lei.

Nouă zonă de agrement se amenajează în albia minoră a râului Suceava pe porţiunea dintre „Stimas” şi „Iulius Mall”, pe o lungime de un kilometru, cu o suprafaţă de 15,5 hectare şi va cuprinde spaţii de promenadă şi de recreere.

S-a discutat  şi despre celelalte proiecte ce se derulează în municipiul reşedinţă prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, dar şi acelea aflate în finanţarea Companiei Naţionale de Investiţii, în special cel privind Sala Polivalentă.

Sursa: Agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata