Acţionarii companiei Prefab SA vor primii dividendele începând de joi

Foto: economica.net

Cu o valoare a dividendului brut pe acţiune de 0,09 lei,  depozitarul Central va distribui, în perioada 8 iulie 2021 – 8 iulie 2024, dividende pentru acţionarii Prefab SA, conform unui comunicat al Depozitarului Central.

Astfel, beneficiarii sunt acţionarii care sunt înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 17 iunie 2021, iar plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 8 iulie 2021.

Dar si acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

În contextul financiar-bancar, pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face astfel: prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari sau în numerar, la ghişeele bancare ale CEC Bank din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata