– Pentru ca bugetele primariilor s-au micsorat, iar acordarea de subventii la intretinere pentru romani a ramas doar un vis frumos, primarii marilor orase din tara cauta solutii pentru compensarea eliminarii subventiilor guvernamentale la apa calda si caldura.
De exemplu, Sorin Oprescu, primarul Bucurestiului, ii poate ajuta doar pe cetatenii cu venituri medii nete sub pragul de 1.500 de lei pe membru de familie. Primaria Capitalei a stabilit deja preturile nesubventionate pentru apa calda si caldura.
Astfel, pretul cu TVA al apei calde va creste de la 119 lei la 298 de lei gigacaloria. Pretul energiei termice pentru incalzire creste de la 119 lei pe gigacalorie la 167 pe gigacalorie.
Potrivit calculelor efectuate pe aceste date, pentru un apartament mediu din Bucuresti (2,5 camere), intretinerea medie lunara (apa calda si incalzire) se va mari cu 72%, scrie Gandul.
Intretinerea pe perioada iernii va creste si ea cu 65,3% fata de anul trecut. Intretinerea fara subventii va fi achitata si de cele 16.400 de firme din Capitala care au sedii in apartamente de bloc.