Adrian Duicu este acuzat de 7 infracţiuni; a afirmat că are influenţă inclusiv în Guvern

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, reţinut joi dimineaţă de procurorii anticorupţie, este urmărit penal pentru 7 infracţiuni, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Conform anchetatorilor, el i-a spus şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mehedinţi, Ștefan Ponea, că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici, inclusiv asupra unor membri ai Guvernului.

Adrian Duicu a fost reţinut alături de şeful IPJ Mehedinţi, Ștefan Ponea, şi de preşedintele organizaţiei municipale Orşova a Partidului Social Democrat, urmând a fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Bucureşti.

În sarcina lui Duicu s-au reţinut infracţiunile de: trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosirea influenţei şi autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

„În perioada martie-iunie 2013, inculpatul Duicu a afirmat faţă de inculpatul Ponea faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte)”, precizează sursa citată.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata