Adrian Falub, noul antrenor al Universităţii Cluj

Adrian Falub a fost numit luni antrenor al echipei de fotbal Universitatea Cluj, cu care a semnat un contract până în vară, după despărțirea de fostul tehnician, George Ogăraru, informează site-ul oficial al clubului.

Pe lângă Falub, noul staff tehnic mai cuprinde trei foști jucători ai Universității Cluj. Falub va fi ajutat de Cristi Pojar, Marius Suller și Marius Popescu, ultimul rămânând manager la Centrului de Copii și Juniori. Alin Dincă va ocupa funcția de antrenor cu portarii, în timp ce Cristian Freghieri se va ocupa de pregătirea fizica a jucătorilor.

Adrian Falub, care a mai pregătit echipa în perioada 2006-2007, reușind să promoveze în Liga I, va fi prezentat oficial marți, de la ora 14,30, în cadrul unei conferințe de presă, programată la Cluj Arena.

În turul campionatului, Falub a fost antrenorul lui ASA Tg. Mureș (etapele 1-9). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata