Află cine scapă şi cine nu de depunerea declaraţiei de asigurare la sistemul public de pensii

Prestatorii de activităţi independente şi cei remuneraţi pe bază de drepturi de autor care s-au asigurat la sistemul public de pensii înainte de 1 iulie 2010, scapă, cel puţin deocamdată, de calvarul depunerii declaraţiilor de asigurare la sediile supraaglomerate ale caselor judeţene de pensii.

Din păcate, această precizare nu este clar stipulată în lege, ci vine doar ca decizie a unora dintre casele de pensii, care au interpretat ca şi excepţie lipsa menţiunilor speciale din OUG nr.58/2010 pentru modificarea Codul Fiscal.

„Cel puţin deocamdată, la noi la Iaşi, nu am cerut rezilierea contractelor de asigurări de pensie, încheiate în baza Legii nr.19/2000 de cei cu profesii liberale sau cu drepturi de autor, anterior intrării în vigoare a OUG nr.58/2010. Aceasta întrucât nici în ordonanţă, nici în normele de aplicare nu se menţionează nimic despre cei în cauză şi nici nu ar fi fost corect să reziliezi nişte contracte valabile. Mai mult, din punct de vedere administrativ ar fi fost foarte greu de gestionat întregul proces, întrucât la nivelul judeţului Iaşi există peste 4.000 de astfel de contracte”, ne-a spus Adriana Grecu, director al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi.

În acelaşi timp, şeful CJP Iaşi a lăsat să se înţeleagă faptul că se aşteaptă ca în viitorul apropiat, Executivul să i-a în vizor şi pe cei cu contracte în baza Legii pensiilor nr.19/2000, şi să îi oblige să achite contribuţii în conformitate cu noul Cod Fiscal, la fel ca şi confraţii lor neasiguraţi la sistemul public de pensii.

 

Care sunt principalele diferenţe dintre cele două tipuri de pensii

În baza Legii pensiilor, PFA-urile, Intreprinderile Individuale şi toate celelalte categorii de persoane care desfăşoară o activitate independentă puteau să-şi asigure o pensie de la stat achitânt o cotă de contribuţie de 31,3% din venitul declarat, neexistând nicio impunere în ceea ce priveşte suma respectivă. Astfel, aceştia puteau să declare orice venit din care să rezulte o contribuţie minimală la sistemul de pensii.

„Conform Normelor de Aplicare a OUG nr.58/2010, persoanele care realizează venituri profesionale, altele decât cele salariale, datorează contribuţii individuale de asigurări sociale în cota de 10,5 % din venitul lunar net realizat”, a precizat Adriana Grecu.

Venitul net realizat este determinat, în cazul contabilităţii în partidă simplă, ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, conform prevederilor Codului Fiscal, iar în cazul normelor anuale de venit este determinat pe baza acestor norme anuale de venit.

„Venitul net asigurat nu poate depăsi plafonul de 5 salarii medii brute pe economie, adică 1.836 lei. Astfel, contribuţia lunară este plafonată la cel mult 960 lei pe lună”, ne-a mai spus şeful CJP Iaşi.

 

Peste 800 de ieşeni au depus declaraţii de asigurare

Astfel, începând de pe data de 20 august şi până la finele lunii în curs, la CJP Iaşi s-au depus peste 800 de declaraţii de asigurare, iar numărul continuă să crească.

„Spre exemplu, luni 30 august, am avut 170 de persoane cu activităţi liberale care s-au prezentat la ghişee, iar astăzi (n.r. 31 august), până la orele prânzului aveam deja 160 de depuneri. Am primit declaraţii doar de la cei care nu erau asiguraţi dar au realizat venituri, în luna iulie, din munci independente sau remunerată cu drepturi de autor”, a continuat directorul CJP Iaşi.

Interesant de remarcat este cazul Clujului care la o populaţie mai mică decât a Iaşului, a înregistrat peste 5.000 de astfel de declaraţii, de la demararea procesului.

Amenzi cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei pentru neasiguraţi

Modelul de declaraţie de asigurare prevăzut de Anexa nr. 2 la H.G. nr. 791/2010 (Normele de Aplicare a OUG nr.58/2010) se regăseste pe site-ul Casei Naţionale de Pensii (www.cnpas.org), la Secţiunea Contribuţii;

Declaraţia de asigurare se depune până la data de 25 a lunii pentru luna  anterioară celei în care s-au realizat venituri de natură profesională.

În vederea evitării dublei impuneri, este exclus ca, pentru aceeaşi lună, să se efectueze o plată a contribuţiei de asigurări sociale pentru declaraţia depusă în baza Legii nr.19/2000 şi o alta pentru declaraţia depusă în baza art.III din OUG nr.58/2010.

„Deocamdată nu se vor aplica penalităţi pentru cei care întârzie să depună declraţiile, întrucât sistemul este încă în rodaj. Normele de aplicare prevăd, însă, amenzi cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei pentru cei depistaţi cu ajutorul fiscului că desfăşoară activităţi profesionale, fără a fi asiguraţi la sistemul public de pensii”, a precizat în încheiere Adriana Grecu.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Av. Barbu St Delavrancea spune

    Codul fiscal este o lege ce stabileste impozitele nationale si locale, deci OUG 58/2010 nu poate modifica legi organice sau speciale ce stabilesc contributii sociale, precum Legea Pensiilor si Asigurarilor Sociale nr 19/2000 ce precizeaza la art 26 pct c : nu se plateste CAS pe drepturi de autor, nici Legea Sanatatii nr 95/20006 ce arata la art 257 : cel care are carte de munca si d.a. nu plateste CASS. De altfel, guvernul boc a incalcat peste 30 de legi, printre care Constitutia Romaniei, codul fiscal, legea drepturilor de autor, legea salarizarii profesorilor, legea 76/2002 privind subventiile pentru angajarea absolventilor sub motiv ca nu are fonduri etc, etc, etc…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata