Operatorii economici autorizaţi pentru derularea activităţilor de colectare a vehiculelor scoase din uz pot depune, începând din 8 februarie 2010, la Administraţia Fondului de Mediu (AFM) cererile de încheiere a Protocoalelor de distribuţie a tichetelor valorice utilizate în Programul ‘Rabla’.
Conform anunţului publicat pe site-ul AFM, cererile de încheiere a Protocoalelor se depun la registratura Administraţiei sau se pot transmite prin fax la numerele de telefon publicate pe site-ul instituţiei.
Anunţul privind perioada în care urmează să fie încheiate Protocoalele de distribuţie, dar şi cea în care va avea loc şi distribuirea efectivă a vaucherelor, va fi publicată online la adresa www.afm.ro, secţiunea ‘Informaţii privind Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – 2010’.
Solicitanţii eligibili trebuie să fie persoane juridice române, operatori economici, constituiţi potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au ca obiect de activitate colectarea vehiculelor scoase din uz sau colectarea şi tratarea vehiculelor scoase din uz, funcţionează legal şi deţin autorizaţiile/acordurile/avizele necesare desfăşurării activităţii şi este autorizat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, solicitantul trebuie să emită certificate de distrugere a vehiculelor scoase din uz, în nume propriu, în calitate de operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, şi se află inclus în lista actualizată periodic de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (APMB).
Potrivit ministrului Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, persoanele care vor să achiziţioneze automobile prin Programul ‘Rabla’ se pot prezenta la centrele REMAT începând cu data de 20 februarie, urmând ca din 20 martie să înceapă şi programul destinat achiziţionării de tractoare.
Începând cu acest an, persoanele care vor să achiziţioneze autoturisme prin Programul ‘Rabla’ vor primi tichete valorice în cuantum de 3.800 lei pentru fiecare maşină casată.
Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice pot achiziţiona câte maşini doresc, diferenţa fiind că prima categorie poate utiliza maxim trei tichete pentru un automobil nou, iar cea de-a doua are posibilitatea să cumpere maşini prin Programul ‘Rabla’ în limita a 200.000 de euro anual.
Tot din acest an, pot fi cumpărate şi tractoare prin Programul de stimulare şi reînnoire a parcului auto naţional, în acest caz statul acordând un sprijin de până la 17.000 de lei, dar nu mai mult de 50 la sută din valoarea tractorului nou.
Finanţarea Programului ‘Rabla’ destinat stimulării parcului naţional de tractoare şi maşini agricole va fi susţinută de AFM din Fondul pentru Mediu, programul fiind prevăzut să se desfăşoare pe parcursul a două etape: prima până la data de 25 iulie, iar a doua în intervalul 1 august – 25 noiembrie 2010.
Guvernul a aprobat, vineri 5 februarie, bugetul Fondului de Mediu, în valoare de 1,9 miliarde de lei, cu 137,5 la sută mai mult faţă de anul 2009, când a fost de 800 de milioane de lei. Din acest buget, 228 de milioane lei vor fi alocate derulării Programului ‘Rabla’.