Ameninţarea unor noi furtuni solare

De mai multe luni, oamenii de ştiinţă au atras atenţia că Soarele s-a trezit dintr-o lungă letargie şi că se pregăteşte să intre într-o activitate nemaiîntâlnită până acum, informează joi, 26 august, ziarul ABC.

Aceste mişcări solare provoacă explozii care, dacă ajung la un anumit grad de violenţă, ar putea ‘prăji’ întregul nostru sistem electric şi desfiinţa sistemele de comunicaţie şi de navigaţie prin satelit.

Deja s-au înregistrat câteva din aceste erupţii cu o forţă neobişnuită, deşi deocamdată nu au fost decât un avertisment. Acum noua şi impresionanta imagine a astrului captată de sonda NASA denumită Observatorul Dinamicii Solare (SDO, în engleză), arată ceva deloc liniştitor, o gaură în coroana solară, o zonă unde câmpul magnetic se deschide şi permite ca vânturile solare să poată să iasă.

Spre această gaură se poziţionează acum Pământul, ceea ce ar putea produce o furtună geomagnetică care i-ar putea afecta pe oameni. Această nouă imagine a Soarelui a fost obţinută la 20 de august cu ajutorul unui instrument proiectat pentru a obţine imagini helioseismice magnetice (HMI) cu care este echipată sonda SDO.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata