ANI sesizează Parchetul în cazul deputatului PD-L Mircea Marin, pentru fals în declaraţii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat joi (4 martie 2010) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de către deputatul PD-L Mircea Marin.

Potrivit ANI, în urma analizării datelor menţionate în declaraţia de avere nr. 54/211 din 11 iunie 2009 şi a informaţiilor şi documentelor transmise de instituţiile competente, au rezultat o serie de inexactităţi şi neconcordanţe în cazul deputatului PD-L. Mircea Marin a menţionat eronat în declaraţia de avere o suprafaţă de teren agricol, în realitate aceasta fiind cu 500 mp mai mică decât suprafaţa declarată, informează ANI.

De asemenea, o clădire şi un teren, în suprafaţă de 419,50 mp, concesionat pe o perioadă de 49 ani de la Primăria Pantelimon, nu au fost specificate în declaraţia de avere. Deoarece aspectele prezentate constituie indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de către deputatul Mircea Marin, ANI a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se susţine într-un comunicat al agenţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata