ANRE: Peste jumătate din consumatorii de energie sunt în piaţa liberă însă pentru ceilalţi, preţul creşte cu 3-13%

În momentul de faţă, peste jumătate din clienţii casnici de energie electrică, se află în piaţa concurenţială, la finalul lunii iunie, însă pentru ceilalţi preţurile energiei active vor creşte cu 3-13% de la 1 iulie, a afirmat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă de specialitate.

Astfel, de la 1 ianuarie 2021 au fost eliminate preţurile reglementate. La acel moment, din cei 8,9 milioane de consumatori, circa 3 milioane erau deja cu contracte noi semnate, deci o treime din consumatori.

„În primele cinci luni ale acestui an, alţi 1,3 milioane consumatori au semnat un contract concurenţial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie şi avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate din consumatorii casnici din România cu un contract concurenţial semnat”, a arătat Negy-Bege.

Iniţial, regula a fost ca cei care nu au semnat un contract concurenţial să li se aplice un preţ de serviciu universal, valabil până la finalul lunii iunie.

„Furnizorii aveau obligaţia ca în mai şi iunie să trimită noi informări şi să comunice preţul de la 1 iulie, pentru cei care până la acea dată nu trec în piaţa concurenţială. Preţurile sunt în creştere, atât pe pieţele angro, cât şi pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanţă, de la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%, vorbim strict de preţul energiei”, a precizat oficialul ANRE, prezent la conferinţa „Energia postcoronavirus”, organizată de Profit.ro.

În contextul energetic, Nagy-Bege a mai arătat că, încă din 2019, ţara noastră se confruntă cu un deficit de energie electrică şi am devenit importator net, ceea ce se manifestă din ce în ce mai acut.

Astfel, „România şi-a asumat decarbonarea, trebuie să mergem pe acest drum, vedem că unele condiţii din piaţă ne forţează să facem acest pas. Acum un certificate de CO2 costă peste 50 de euro”, a completat el.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata