Au fost primite 2.000 de cereri de eliberare a unor avize pentru angajarea în muncă

Foto: poliţiadefrontieră.ro

În ultima săptămână, Inspectoratul General pentru Imigrări transmite că au fost primite aproximativ 2.000 de cereri de eliberare a unor avize pentru angajarea în muncă, cele mai multe pentru lucrători permanenţi.

Înspectoratul General pentru Imigrări a anunţat că peste 110 cetăţeni străini, care locuiau ilegal în România, au fost depistaţi de poliţişti iar31 dintre aceştia fiind îndepărtaţi sub escortă în afara ţării, potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES.

Astfel, în perioada 25 iunie – 1 iulie, în ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite peste 1.100 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, dintre care 896 au fost avizate favorabil.

Totodată, au fost înregistrate peste 1.000 de cereri de prelungire a dreptului de şedere pentru diferite perioade de timp. Cetăţenilor străini le-au fost emise 1.328 permise de şedere temporară şi pe termen lung, iar europenilor peste 200 de certificate şi cărţi de înregistrarea rezidenţei, anunţă sursa citată.

În contextul social, „Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă şi conexe dreptului la unitatea familiei”, se precizează în comunicat.

De asemenea, arată IGI, poliţiştii de imigrări au efectuat 20 de acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

„În urma acţiunilor întreprinse, la nivel naţional, au fost depistaţi 111 cetăţeni străini în şedere ilegală. De asemenea, 31 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, pentru 20 au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, iar pentru 57 de persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul ţării noastre”, menţionează Inspectoratul.

În activităţile de cercetare, pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul migraţiei, poliţiştii au aplicat cetăţenilor străini 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.800 de lei. Au fost sancţionaţi reprezentanţii a 6 societăţi comerciale, cu amenzi în valoare de 59.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicat străinilor angajaţi.

„În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 117 cereri de azil, solicitanţii aflându-se în diverse stadii de procedură. Pentru 167 de solicitanţi de azil şi 36 de beneficiari de protecţie în România, poliţiştii au emis documente temporare de identitate sau permise de şedere care le atestă reşedinţa în ţara noastră. De asemenea, pentru 27 de cetăţeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecţie internaţională”, precizează Inspectoratul General pentru Imigrări.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata