Avertizarea meteorologilor – inundaţii tot mai dese în anii viitori

În anii viitori vom asista la precipitaţii din ce în ce mai intense cantitativ, iar inundaţiile vor fi tot mai dese şi chiar mai greu de prezis de meteorologi a declarat luni (6 septembrie 2010) Ion Sandu, directorul Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

 

„Schimbările climatice înseamnă efectul gazelor cu efect de seră, cumulat peste cauzele naturale. Această cumulare a acestor cauze artificiale produse de om cu cele naturale, amplifică fenomenele meteorologice. Vom asista la intensităţi de precipitaţii din ce în ce mai mari. Aceasta este explicaţia că timp de cinci ani consecutiv au fost date peste cap toate statisticile de până acum”, a spus directorul ANM.

Acesta consideră că inundaţiile vor fi tot mai dese în România anii viitori, pe fondul creşterii temperaturii medii globale. „În condiţiile creşterii temperaturii medii globale, aceste fenomene (inundaţiile n.r.) vor fi din ce în ce mai greu de prezis şi frecvenţa lor va fi din ce în ce mai mare. De aceea, trebuie luate măsuri din timp de protecţie în sensul de diminuare a impactului acestor fenomene asupra oamenilor şi asupra mediului”, a explicat directorul ANM.

Ion Sandu previzionează deocamdată temperaturi normale pentru toamna care abia a început. „Ne aşteptăm deocamdată la temperaturi foarte apropiate de norma climatologică. Revenirea de la 35 de grade la 25 – 26 de grade, este revenirea spre normalitate.
A fost o perioadă caniculară foarte lungă – aţi văzut ce s-a întâmplat în Rusia, două luni de caniculă, peste 35 de grade, cu implicaţii catastrofale, 200.000 de hectare distruse de incendii – se pare că se revine la o temperatură normală cel puţin pentru moment”, a concluzionat Ion Sandu, director ANM.

Prezent alături de Ion Sandu la Sibiu, la cea de a şasea conferinţă europeană de Radar în meteorologie şi hidrologie, ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a dat asigurări că se vor continua investiţiile pentru a avea previziuni meteo cât mai exacte, dar mai ales din timp pentru a fi utile populaţiei, recunoscând însă că nimeni nu poate să garanteze că nu vom mai avea ploi puternice ca în această vară.

„Nu poate să garanteze nici domnul Sandu, nici eu, că spre exemplu nu vom avea ploi mai puternice. Anul acesta am ţinut în mare, râurile în matca lor, cu excepţia a două-trei râuri din Moldova. Problemele mari au fost la aceste ploi. Şi aici practic nu prea ai ce face, că vine ploaia în zona aceea, vine cu 160 de litri pe metrul pătrat, efectiv nu ai ce face. Nu numai noi, ci şi alte ţări din UE„, a spus ministrul Borbely.

Conform ministrului, în ultimii cinci ani România s-a confruntat în fiecare an cu inundaţii istorice, care iniţial erau previzionate să aibă loc nu anual, ci o dată la o sută sau chiar 150 de ani. Ministrul Mediului este optimist şi datorită investiţiilor de 120 de milioane de lei din acest an pentru digurile din Moldova şi prin crearea Autorităţii pentru Managementul Apelor în Ministerul Mediului.

„Am alocat 120 de milioane de lei după inundaţii, mai ales în Moldova, acolo finalizăm pentru 500 de ani. Sper să rezolvăm prin investiţii, pentru 500 de ani zonele inundate din Moldova. Degeaba cârpim, facem investiţii mici, facem diguri mici, nu putem îndigui toată România…
Trebuie şi măsuri, să preluăm ANIF-ul, dar doar digurile de pe Dunăre şi digurile mari din interior. Vom avea o Autoritate pentru Managementul Apelor în Ministerul Mediului”, a spus ministrul Borbely.

Ministrul Mediului a fost prezent luni, la Sibiu, la deschiderea lucrărilor celei de a şasea conferinţe europene de RADAR în meteorologie şi hidrologie, unde sunt prezenţi sute de specialişti din toată lumea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata