Banca Mondială împrumută circa 25 de milioane euro Primăriei Timişoara pentru dezvoltarea infrastructurii

Internaţional Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, acordă Primăriei Timişoara un credit de 112 milioane de lei, respectiv aproximativ 25 de milioane de euro, pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii municipale şi sociale.

Acordul a fost semnat, marţi, de directorul IFC pentru Europa şi Asia Centrală, Tomasz Telma, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, la sediul Băncii Mondiale de la Bucureşti.

Împrumutul acordat de IFC va fi folosit pentru cofinanţarea proiectelor implementate cu ajutorul banilor europeni, printre care se numără îmbunătăţiri în sectoare precum transport, termoficare, reînnoire urbană şi infrastructură socială.

Potrivit reprezentanţilor IFC, dobânda acestui împrumut depinde de anumiţi factori determinaţi ai pieţei bancare la momentul tragerii banilor.

„O bună parte din aceste proiecte necesită bani foarte mulţi, pe care bugetul local nu îi poate asigura. Primăria Timişoara gestionează 24 de proiecte cu finanţare europeană, din care 20 în curs de implementare, iar patru vor fi demarate în perioada următoare. Implementarea unui număr atât de mare de proiecte necesită un cash-flow care să permită plăţi prompte pentru firme. Până acum ne-am descurcat cu bugetul local. Timişoara a atins recordul de a absorbi în 2013 o sumă de aproape 60 de milioane de euro, fonduri europene aduse efectiv’, a spus primarul Nicolae Robu.

Banii din acest împrumut vor fi folosiţi pentru implementarea a 17 proiecte cu fonduri europene, a adăugat el.

„În 2014, nevoile sunt şi mai mari, pentru că alte proiecte au ajuns şi ele în implementare. Ne-ar fi fost foarte greu să asigurăm acel cash-flow doar din veniturile municipalităţii, aşa că am început negocieri cu experţii IFC pentru un credit. După analize temeinice, iată că am ajuns la momentul semnării acestui contract în valoare de circa 25 de milioane de euro. Vom folosi aceşti bani pentru a susţine rularea a 17 proiecte cu finanţare europeană’, a precizat Robu.

Acesta este al doilea împrumut acordat de IFC pentru a susţine, împreună cu Uniunea Europeană, investiţiile în infrastructura locală din România.

Anul trecut, IFC a acordat un împrumut în valoare de 34 de milioane de lei (aproximativ 7,6 milioane de euro) Primăriei Botoşani, în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice a sistemului municipal de termoficare.

„IFC şi Uniunea Europeană colaborează în România pentru a susţine dezvoltarea infrastructurii municipale’, a subliniat directorul IFC pentru Europa şi Asia Centrală, Tomasz Telma.

„Drept consecinţă, Timişoara va beneficia de o poluare a aerului redusă, de mai multă siguranţă şi mobilitate, de servicii sociale mai bune, în timp ce întreprinderile locale vor beneficia de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte infrastructura şi serviciile oferite de municipalitate’, a susţinut el. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata