Băncile s-ar putea pricopsi cu mai mulţi bani de creditare

Banca Naţională a României va decide astăzi, 4 august, dacă va modifica dobânda de politică monetară şi rezervele minime obligatorii atât la pasivele în lei, cât şi la cele în valută, informează Evenimentul Zilei.

În momentul de faţă, dobânda – cheie este de 6,25%, în timp ce pasivele în valută au o valoare de 25%, iar cele în lei – de doar 15%. Potrivit analistului financiar Aurelian Dochia, BNR va hotărî păstrarea dobânzii de politică monetară la acelaşi nivel ca până acum, adică cel de 6,25%. La fel spune şi despre rezervele minime obligatorii (RMO).

„Pentru că nu este încă o situaţie foarte clară a economiei, BNR va prefera să fie prudentă şi să aştepte. Dacă ar fi să ridice dobânda de politică monetară asta ar însemna că banca centrală trage un semnal cu privire la dobânzile practicate de bănci”, ne-a declarat Dochia.

„Cererea din partea populaţiei şi a agenţilor economici este destul de slabă, singurul care s-ar putea împrumuta ar fi ministerul de finanţe”, mai spune analistul financiar.

Contrar lui, analistul financiar Bogdan Baltazar crede că banca naţională va elibera câteva miliarde de euro în piaţă prin coborârea rezervelor minime la pasivele în euro de la 25%, cât sunt în prezent, până la 20%.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata