Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat convins, în cadrul unui interviu live pentru portalul Unimedia din Republica Moldova, că la alegerile prezidenţiale din România va câştiga un candidat al dreptei politice dacă partidele de pe acest eşichier vor avea un candidat comun.
El s-a declarat totodată convins că după alegerile pentru Parlamentul European (22-25 mai) vor avea loc mişcări politice pe segmentul dreptei. ‘Cu certitudine, se vor produce unele reaşezări pe scena politică după alegerile pentru PE. După cum ştiţi, probabil, în România stânga neocomunistă este foarte grupată în alianţa care se află acum la guvernare, iar dreapta este foarte fărâmiţată în urma pierderii alegerilor din 2012. România are o dreaptă fărâmiţată, dar mai puternică cumulat decât stânga. Speranţa mea este că imediat după europarlamentare, când toate partidele îşi vor măsura potenţialul electoral, să se unească pentru a avea un candidat care cu certitudine poate câştiga alegerile prezidenţiale’, a declarat Traian Băsescu.
El a arătat că un candidat bun al dreptei ar fi fostul premier Emil Boc, care a scos ţara din criza economică. ‘A fost un om care a sacrificat voturile pentru a trece ţara de perioada de criză’, a spus Băsescu. Totodată, el a pronunţat şi alte nume care ar fi potenţiali candidaţi din partea dreptei, precum Crin Antonescu, Elena Udrea şi Mihai Răzvan Ungureanu. ‘Totul este ca toate partidele să se aşeze la negocieri şi eu cred în înţelepciunea şi capacitatea lor de a fi mai puţin orgolioşi când este vorba de interesul naţional’, potrivit şefului statului român.
El a mai declarat că după finalizarea mandatului său va rămâne în politică, dar nu va prelua conducerea vreunui partid. De asemenea, Traian Băsescu intenţionează să se ocupe şi de agricultură pe un teren procurat de fiica sa Ioana. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)