Băsescu, despre cazul ginerelui său: Nu ştiu despre ce este vorba; toţi trebuie să răspundă în faţa legii

Președintele Traian Băsescu a declarat luni, 23 iunie, referindu-se la anunțului Parchetului General privitor la începerea urmăririi penale pe numele ginerelui său Radu Pricop, că nu știe despre ce este vorba, însă a afirmat că toți românii trebuie să răspundă în fața legii.

„Știu că vă stă ca prioritate și o întrebare foarte proaspătă, legată de anunțul Parchetului General privind începerea urmăririi penale pe numele Pricop, ginerele meu. Nu știu despre ce este vorba, dar cu certitudine toți românii trebuie să răspundă în fața legii”, a afirmat șeful statului la Palatul Cotroceni.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale pentru înșelăciune și fals pe numele lui Radu Pricop, ginerele președintelui Traian Băsescu.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui Traian Băsescu, s-a căsătorit la începutul lunii iunie cu avocatul Radu Pricop, ceremonia civilă având loc la Primăria Azuga. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata