Preşedintele Traian Băsescu a anunţat marţi, 1 aprilie, că va transmite Parlamentului o scrisoare prin care va solicita respingerea OUG privind acciza la carburanţi, dar şi ca Legislativul să propună Guvernului ajustarea cheltuielilor.
„Vă informez că, plecând de la această analiză pe care am făcut-o serios, dar şi de la şansa că astăzi nu s-a adoptat (în Parlament — n.r.) legea de aprobare a ordonanţei care creşte taxele pe combustibil, voi transmite Parlamentului o scrisoare în care îi rog să nu aprobe această ordonanţă, să revenim la preţurile la combustibil anterioare datei de astăzi şi să propună Parlamentul Guvernului, pentru că Guvernul, teoretic sau constituţional, este sub control parlamentar, să treacă la ajustarea cheltuielilor”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
El a arătat că în scrisoare va indica propunerile sale de ajustare a cheltuielilor.
„Este creşterea explozivă de alocare la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de acolo se pot tăia 1,2 miliarde şi, de asemenea, este un excedent de prevederi bugetare la plata dobânzilor, la serviciul datoriei, de unde se poate tăia, de asemenea, se poate face o ajustare de cinci, şase sute de milioane de lei. În plus, mai sunt venituri suplimentare faţă de estimatul din buget care vor veni din taxa pe stâlp. Eu estimez că va fi circa un miliard în plus şi, de asemenea, vor mai fi circa 500 la 700 de milioane de lei în plus din taxa suplimentară de 60% pe diferenţa de preţ de la liberalizat la preţul anterior la gaze (…) şi se poate renunţa liniştit la această taxa pe combustibil”, a susţinut şeful statului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)