BCE: Fraudele cu cardurile bancare au crescut în 2012

Fraudele cu cardurile bancare au crescut în 2012 după patru ani de scădere, în principal din cauza numărului mare de escrocherii pe internet, arată un raport publicat marţi de Banca Central Europeană (BCE), transmite AFP.

Studiul vizează ţările care fac parte din SEPA, zona unică de plăţi în euro, care cuprinde cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, plus Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia şi Elveţia.

‘Fraudele cu cardurile bancare în cadrul SEPA au crescut în 2012 pentru prima dată după 2008’, se arată în raportul BCE. ‘Sunt necesare mai multe eforturi pentru a asigura securitatea plăţilor online cu cardul în condiţiile în care cumpărăturile pe Internet continuă să crească’, se mai arată în acest raport.

Potrivit BCE, valoarea totală a fraudelor cu cardurile bancare în 2012 s-a ridicat la 1,33 miliarde de euro, în creştere cu 14,8% comparativ cu 2011. Chiar dacă este vorba de prima creştere după patru ani de scădere, valoarea totală a fraudelor este mai mică cu 9,3% comparativ cu nivelul înregistrat în 2008, chiar dacă valoarea tranzacţiilor a crescut între timp cu 17%.

BCE precizează că un euro din fiecare 2.635 euro cheltuiţi cu cardurile de credit sau debit emise în SEPA este pierdut din cauza fraudelor. Partea fraudelor din totalul tranzacţiilor cu cardul (3.500 miliarde de euro) s-a ridicat la 0,038% în 2012, după o pondere de 0,036% în 2011 şi 0,040% în 2010, după un vârf de 0,050% în 2009, adaugă BCE.

Raportul mai arată că aproximativ 60% din escrocheriile cu cardurile bancare în 2012 au rezultat de pe urma plăţilor făcute prin poştă, telefon sau internet, ca urmare a creşterii explozive a achiziţiilor online după 2008, şi doar 25% au rezultat de pe urma fraudelor la terminalele POS sau ATM-uri. De asemenea, cardurile emise în Franţa Marea Britanie şi Luxemburg au înregistrat cele mai mari pierderi de pe urma fraudelor ca proporţie din tranzacţiile normale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata