BEI poate împrumuta României 1,5 miliarde de euro, dacă statul prezintă proiecte viabile

Banca Europeană pentru Investiţii are disponibilă pentru împrumut o sumă de 1 – 1,5 miliarde euro, ce poate fi acordată României dacă există proiecte sustenabile de investiţii, a declarat marţi, 25 mai, directorul în cadrul BEI Milena Messori, la Forumul Financiar Central şi Sud-Est European.

„În România, este nevoie de mai multe investiţii. Este nevoie să se profite de fondurile structurale. E mai puţin vorba de ce poate face Banca Naţională a României şi mai mult de ce poate face guvernul, pentru a folosi resursele pe care le are. Noi intenţionăm să acordăm împrumuturi între 1 şi 1,5 miliarde de euro în România.

Acest lucru este posibil dacă ni se prezintă proiecte viabile. Suma este disponibilă pentru România, singura problemă este să identificăm proiectele finanţabile’, a afirmat Milena Messori.

Aceasta a adăugat că, deşi sunt limitări impuse de Fondul Monetar Internaţional, există sume menite să ajute economiile să se redreseze, indicând, în cazul României, accesarea fondurilor europene.

„Noi, în lumina deciziei Comisiei Europene de la finalul lui 2008, am participat la planul de redresare. Am mărit considerabil nivelul împrumuturilor anuale. Ne-am mişcat de la un nivel mai mic la unul mai mare de investiţii din 2008 spre 2009 şi efectul s-a simţit în 2010. România trebuie să acceseze fondurile europene prin proiecte eligibile’, a spus aceasta.

De asemenea, oficialul BEI a menţionat că măsurile pe care le pot adopta băncile centrale în perioade de criză ar putea viza reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii.

„Ce poate face o bancă naţională pentru depăşirea crizei? Am văzut o reducere a cerinţelor privind rezerva minimă obligatorie. Este o măsură de care s-a beneficiat. În România, această criză a încetinit la finalul anului trecut, dar nivelul de creştere pe care ne bazam nu a fost înregistrat. Creşterea economică s-a oprit în România, în timp ce în Franţa creşterea a fost constantă’, a precizat Milena Messori.

Marţi, a început la Bucureşti cea de-a 7-a ediţie a Forumului Financiar Central şi Sud-Est European, organizat de Forum Invest, în colaborare cu Banca Naţională a României.

Evenimentul, care se va desfăşura în zilele de 25 şi 26 mai, va beneficia de participarea unora dintre cei mai importanţi bancheri din sistem, respectiv Dominic Bruynseels – preşedintele Executiv BCR, Steven Van Groningen – director general executiv al Raiffeisen Bank, Răsvan Radu – preşedinte al Unicredit Ţiriac Bank, Ionuţ Costea – preşedinte al Eximbank România, invitatul special din Marea Britanie Pasquale Diana – vicepreşedinte Morgan Stanley, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume.

Oaspete de onoare este Nouriel Roubini, economistul care a estimat impactul crizei financiare asupra economiilor lumii şi care va participa, miercuri, alături de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în calitate de invitat special al acestei ediţii a forumului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata