BNR atacă în premieră: Măsurile luate de Guvern sunt ciudate şi periculoase

Măsurile anticriză luate de Guvernul Boc sunt ciudate, chiar periculoase. Afirmaţia a fost făcută de guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu.

Este pentru prima dată când şeful BNR lansează un atac atât de dur la adresa actualei guvernări. Isărescu atrage atenţia că statul trebuie să îşi ajusteze cheltuielile şi să introducă un minim de disciplină fiscală. În caz contrar, nu se va mai putea împrumuta de la bănci, care au din ce în ce mai puţină încredere, sctie Cotidianul.

„Aş fi răutacios daca aş spune ce-mi vine acum, dar într-un fel tot o spun. Dacă vă uitaţi la măsurile active, proactive, 90 la suta împing spre a treia cale, adică o ajustare brutală, de criză. Toate sunt cel puţin ciudate. Ca instituţie serioasă, noi nu putem să le agreăm. BNR le consideră chiar periculoase. Sunt iluzii„, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Guvernatorul spune că din cauza măsurilor proaste luate de guvernul Boc în economie băncile comerciale au devenit sceptice în a mai credita statul la dobânzi de 7-8%.

Această situaţie demonstrează că plasarea unor sume de bani suplimentare în piaţă de către BNR nu duce la finanţarea deficitului bugetar spune Mugur Isărescu.

Guvernatorul a mai anunțat că statul va plăti, în câteva luni, jumătate din încasările obţinute prin majorarea TVA pentru plata dobânzilor. „Imediat ce crește inflația, apare presiunea pe dobânzi și uitați ce se întâmplă acum în piețe.

Ce va face cota TVA?

Va majora încasările la buget pentru a plăti pensiile, dar pe partea cealaltă va majora plățile pentru dobânzi. Vom constata în câteva luni că jumătate din ce încasăm pe TVA plătim pe dobânzi”, a spus Isărescu.

Citește și
1 Comentariu
  1. radu patriotul spune

    Sa ne mai lase dl Isarescu cu teoriile lui!
    Tara se afla in situatia de fata, cu un grad ridicat de indatorare, cu sume mari ce trebuie platite ca dobanzi aferente imprumuturilor contractate, in primul rand datorita politicii BNR. Pana acum a fost OK.
    De ce conducerea BNR nu a fost mai activa si nu a insistat ca reducerea rezervelor minime obligatorii ale bancilor comerciale, majoritatea banci straine, sa se faca intr-un ritm mai redus?
    Imprumuturile de la FMI si de la institutiile bancare europene se duc in cea mai mare parte la BNR pentru a mentine nivelul rezervei valutare a Romaniei, rezerva care lua in calcul si rezervele minime ale bancilor comerciale, deci niste bani ai unor companii private.

    Ar fi intereant ca BNR sa fie mai transparenta si sa informeze poporul roman cu privire la cuantumul dobanzilor care trebuie platite pt ca dl. Isarescu & Co. sa doarma pe un munte de bani.

    Ca institutie abilitata sa stabileasca reglementari finaciar-bancarea ar fi trebuit sa anticipeze efectele „creditelor cu buletinul” si a cardurilor de credit adiacente si sa fi limitat expansiune acestora.

    In situatia in care ANAF colecteaza luna de luna sumele previozionate, inclusiv contributiile la asigurarile sociale si pensii, este evident faptul ca reducerea salariilor functionarilor bugetari si majorarea TVA vizeaza asigurarea fondurilor pt plata imprumuturilor externe.

    Ne-am intors in perioada anilor ’80 cand intreaga tara facea eforturi pt plata datoriei externe. Cel putin in acea perioada se faceau investitii serioase, pe care le exploatam astazi : blocuri de locuinte, uzine, infrastructura de transport etc.

    Din pacate astazi nu prea mai avem ce exporta! Agricultura e la pamant, industria idem.
    Vai de noi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata