Braşov: Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în cazul unui ortoped acuzat că a operat un copil la piciorul sănătos

Colegiul Medicilor din Braşov a deschis o anchetă în cazul unui medic de la Spitalul de Copii acuzat de părinţii unui copil de şapte ani din Făgăraş că l-ar fi operat din greşeală la piciorul sănătos, fiind vorba despre o intervenţie de scoatere a unei tije pusă în urma unei fracturi.

Plângerea a fost depusă săptămâna trecută de părinţii copilului împotriva medicului Mihai Ruja de la Spitalul de Copii.

„S-a constituit comisia de anchetă care nu se va deplasa la spital. Au solicitat documentele medicale, declaraţii ale medicilor, alături de plângerea părinţilor. Ancheta va dura două săptămâni. Din primele declaraţii mi s-ar fi părut normal să fie o cale de mediere între părţi. Acum nu pot să vă spun dacă medicul este sau nu vinovat. Comisia va stabili cine se face vinovat de cele întâmplate. În ceea ce priveşte sancţiunile, acestea pornesc de la avertisment până la ridicarea dreptului de liberă practică”, a declarat  preşedintele Colegiului Medicilor din Braşov, dr. Gabriel Moraru.

Copilul a suferit o intervenţie anul trecut în luna iunie la Spitalul de Copii după o fractură la piciorul stâng, în urma unui accident. Atunci i s-a montat o tijă în piciorul stâng, iar în luna ianuarie a.c, când copilul a venit la spital pentru a i se scoate tija, medicul l-a operat la piciorul drept. După ce şi-a dat seama de greşeală, medicul a intervenit şi la piciorul stâng.Directorul medical al Spitalului de Copii Braşov, dr. Marcel Albean, nu a dorit să facă niciun fel de precizare, menţionând că aşteaptă concluziile comisiei de anchetă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata