Camera Deputaţilor a adoptat Legea Educaţiei

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 19 mai, Legea Educaţiei, după numai trei zile de dezbateri, printre cele mai importante amendamente numărându-se instituirea învăţământului liceal de trei ani şi predarea Istoriei şi Geografiei României în limba maternă.

Proiectul Legii Educaţiei propus de Guvern a fost adoptat cu 181 de voturi ”pentru” şi 95 ”împotrivă”, aparţinând PSD şi PNL.

Deputaţii social-democraţi şi liberali au anunţat că votează împotriva proiectului Legii Educaţiei Naţionale, nemulţumiţi că plenul a ignorat majoritatea amendamentelor depuse de opoziţie şi pentru că proiectul ar reprezenta „un troc” politic între PDL şi UDMR.

După vot, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, i-a invitat pe deputaţii din arcul guvernamental „să fie modeşti”, alături de minister, în victoria obţinută prin adoptarea Legii educaţiei, susţinând că se bucură că proiectul nu a intrat şi nu a ieşit din Cameră purtând numele său.

„Mă bucur că această lege nu intrat şi nu a ieşit din Camera Deputaţilor cunoscută sub numele de Legea Funeriu, ci ea îşi continuă demersul ca fiind legea noastră, a tuturor.

Îi invit pe deputaţii din arcul guvernamental să fie alături de minister modeşti în această victorie, pentru că această victorie nu doresc să o vedem ca pe una politică, ci a noastră, a tuturor”, a spus Funeriu, după ce Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Legii educaţiei, iniţiat de Guvern.

Dezbaterile asupra Legii Educaţiei au debutat luni, însă au fost temporizate de nenumăratele pauze de consultări cerute atât de deputaţii puterii, cât şi de cei ai opoziţiei.

Cele mai aprinse discuţii le-a suscitat articolul privind învăţământul minorităţilor, deputaţii acceptând în plen varianta Guvernului, care instituie studierea Istoriei şi a Geografiei României în limba maternă.

Proiectul Legii Educaţiei a primit în comisie 1.695 de amendamente, din care 667 au fost admise, 276 referitoare la conţinutul iniţiativei, iar 391 privind rigoarea exprimării.

Senatul este for decizional în cazul Legii Educaţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata