Câmpeanu (RAR): Avem o luptă aprigă cu vehiculele înmatriculate în Bulgaria

Registrul Auto Român are o „luptă aprigă” cu vehiculele înmatriculate în Bulgaria, a căror certificare tehnică este de multe ori ”lamentabilă și îndoielnică”, a declarat, marți, Flaviu Câmpeanu, director tehnic la RAR, într-o conferință de specialitate.

„Avem o luptă aprigă, pe care nu vi-o ascund, cu vehiculele înmatriculate în Bulgaria, a căror certificare tehnică este de multe ori lamentabilă și îndoielnică. Nu este nimic de ascuns în treaba asta și o spun fără niciun fel de reținere. O altă problemă majoră, pe care sincer, în momentul prezent, având în vedere abordarea Uniunii Europene, nu știm cum să o abordăm, este circulația vehiculelor cu volan pe dreapta și înmatricularea lor în România. Este mai puțin periculos la nivel de autoturism, deci vehiculul micuț, dar, începând de la 5 tone în sus, cel puțin la structura rutieră pe care o avem noi, este un real pericol acest tip de autovehicul la circulația frecventă prin România. Circulația în trecere nu are relevanță”, a explicat Câmpeanu.

Potrivit acestuia, echipajele RAR nu pot face controale decât împreună cu Poliția, iar atunci când polițistul are suspiciuni cu privire la starea tehnică a unei mașini o poate opri, iar experții RAR se ocupă de verificarea tehnică. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata