Cu precădere în sezonul cald, ochelarii de soare sunt un accesoriu nu doar elegant, ci și util, pentru a ne proteja ochii de lumina soarelui. Există însă anumite situații în care nu e politicos să purtăm ochelari de soare.
Dacă ne aflăm pe stradă și ne întâlnim cu o persoană cu care stăm de vorbă, vom scoate ochelarii de soare, pentru că e important să aveți contact vizual cu o persoană cu care aveți un dialog.
Dacă intrăm într-un magazin, într-un spațiu public, în birou, vom scoate ochelarii de soare. Îi putem pune în suportul lor, în poșetă sau în buzunar, în niciun caz nu-i vom pune pe cap, chiar dacă ne ajută să păstrăm părul într-o anumită formă. Pentru păr există alte accesorii.
La restaurant, chiar și la o terasă în aer liber, după ce scoatem ochelarii îi punem în geantă, nu-i lăsăm pe masă.
Este permisă păstrarea ochelarilor de soare la ochi atunci când suntem la ștrand, pe plajă, la volan, la plimbare, în excursie.
Forma și calitatea ochelarilor spun multe despre noi. În vacanță sau în excursie, sunt permise mici extravaganțe — ochelari cu forme îndrăznețe, în culori vii. La serviciu sau la o întâlnire formală, nu vom merge decât cu ochelari de o culoare neutră, cu un model care ne avantajează.
Aspectul ochelarilor de soare este foarte important. Nu e permis să avem ochelari cu lentile prăfuite sau murdare, zgâriate sau chiar sparte și lipite improvizat. Dacă un astfel de accident se întâmplă în timp ce sunteți pe drum, renunțați la ochelari. Nicio scuză nu poate justifica purtarea unor ochelari cu rama crăpată sau lentila ciobită.
Dacă doriți să purtați ochelari asortați la ținută, alegeți ca elementul care se asorteză să fie rama ochelarilor, nu lentilele. Ochelarii cu lentile roșii, roz sau portocalii sunt de un gust îndoielnic și nici nu vă protejează ochii așa cum ar trebui. Culorile închise ale lentilelor sunt cele mai indicate.
Dacă sunteți pe stradă, nu purtați ochelari de soare dacă vremea e înnorată. Ochelarii sunt de soare, nu … de nor.
La mare, purtați ochelarii doar pe plajă, nu intrați cu ei în apă. Chiar dacă nu înotați, se vor stropi cu apă sărată și se va murdări lentila.
Dacă vă aflați la un eveniment unde se fac fotografii afară, scoateți ochelarii când sunteți fotografiați, așa este politicos.
Tinerii nu vor purta seara ochelari de soare, în cluburi, oricât de mult li s-ar părea că ochelarii le conferă un aspect … ”cool”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)