Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în Liban, iar celor care se află deja acolo, mai ales în partea sudică a acestui stat, să părăsească imediat regiunea. Unele zboruri de pe aeroportul din Beirut au fost anulate sau întârziate, iar compania libaneză Middle East Airlines (MEA) a declarat că întreruperile programului său au fost legate de riscurile de asigurare, în contextul escaladării tensiunilor dintre Israel şi grupul politic armat Hezbollah.
Astfel, în cadrul unui comunicat de presă transmis luni, MAE aminteşte că există un avertisment de călătorie în vigoare pentru Liban, nivel 8/9 – „Evitaţi orice călătorie”, din cauza evoluţiile recente de securitate şi a riscului crescut de escaladare.
Iar cetăţenii români aflaţi deja, în acest stat sunt îndemnaţi să evalueze cu responsabilitate necesitatea rămânerii în Liban, iar celor aflaţi în zona de sud a râului Litani, MAE le transmite recomandarea fermă de a părăsi imediat regiunea, având în vedere confruntările armate recente de la frontiera libanezo-israeliană.
Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetăţenilor români care se află în Liban şi să îşi înregistreze prezenţa la Ambasada României la Beirut.
Concret, datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Adresa: Rue du Palais Presidentiel, Baabda, B.P. 40227, telefon: +961 5 924848 (la acest număr de telefon nu se furnizează informaţii consulare), fax: +961 5 924747, Website: beirut.mae.ro, e-mail: [email protected].
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasada României la Beirut (+961 5 924 849; +961 5 920 432; +961 5 920 452), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie linia telefonică de urgenţă a Ambasadei României la Beirut (+961 76 775 503).
Zboruri anulate pe aeroportul din Beirut
În prezent, unele zboruri de pe aeroportul din Beirut au fost anulate sau întârziate, iar compania libaneză Middle East Airlines (MEA) a declarat că întreruperile programului său au fost legate de riscurile de asigurare, în contextul escaladării tensiunilor dintre Israel şi grupul politic armat Hezbollah.
Lufthansa (LHAG.DE) şi Eurowings a Lufthansa au anulat trei zboruri spre Beirut programate pentru luni după-amiază, potrivit panoului de informaţii de la aeroport şi site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24.
Turkish Airlines (THYAO.IS) a anulat, de asemenea, două zboruri în noaptea de duminică spre luni, iar transportatorul bugetar SunExpress, cu sediul în Turcia, filiala AJet a Turkish Airlines, transportatorul grec Aegean Airlines, Ethiopian Air şi MEA au anulat, de asemenea, zborurile programate să aterizeze luni în Beirut, a arătat Flightradar24.
Aeroportul Internaţional Beirut-Rafic Hariri este singurul aeroport din Liban. Acesta a fost vizat în războiul civil din ţară şi în luptele anterioare cu Israelul, inclusiv în ultimul război dintre Hezbollah şi Israel, în 2006.
Duminică, MEA a declarat că a amânat plecarea unor zboruri care urmau să aterizeze la Beirut peste noapte. Alte întârzieri ale zborurilor care vor ateriza luni au fost apoi anunţate din „motive tehnice legate de distribuirea riscurilor de asigurare pentru aeronave între Liban şi alte destinaţii”, a precizat MEA.
Lufthansa a suspendat deja zborurile de noapte spre şi dinspre Beirut pentru luna iulie din cauza „evoluţiilor actuale” din Orientul Mijlociu.
Aviaţia militară israeliană a lovit sâmbătă noaptea mai multe obiective ale grupării Hezbollah în nordul Libanului, după atacul cu rachetă de sâmbătă care a ucis 12 oameni, inclusiv copii, pe un teren de fotbal dintr-un sat de druzi din zona Înălţimilor Golan ocupate de Israel, transmite dpa, potrivit Agerpres.
„Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei”, spune comisarul ONU pentru Orientul Mijlociu.
Hezbollah şi armata israeliană au intensificat schimburile de focuri transfrontaliere de la începutul războiului din Gaza. Conflictul a perturbat zborurile şi transportul maritim în întreaga regiune, inclusiv în timpul atacurilor reciproce cu drone şi rachete între Israel şi Iran în aprilie.
Sursa: www.antena3.ro