Cea de-a treia şi ultima lectură a ceea ce criticii au numit „legea rusă” are loc luni la Tbilisi, votul în plen fiind programat pentru marţi, a declarat preşedintele parlamentului, Şalva Papuaşvili.
În acelaşi timp, conform agenţiei oficiale ruse de presă TASS, citată de Reuters, doi cetăţeni americani şi unul rus s-au numărat printre cele 20 de persoane reţinute în timpul manifestaţiilor de la Tbilisi de la sfârşitul săptămânii trecute.
În acest sens, opoziţia din Georgia, le-a cerut duminică celor care sunt împotriva proiectului de lege să organizeze un protest pe parcursul întregii nopţi în faţa parlamentului pentru a-i împiedica pe parlamentari să intre luni în clădire.
Duminică, prim-ministrul georgian Irakli Kobakhidze a promis că va merge înainte cu legea, după ce oponenţii proiectului s-au adunat într-unul dintre cele mai mari proteste văzute de la independenţa faţă de Uniunea Sovietică în 1991.
TASS a relatat, citând martori, că poliţia a început să-i împingă pe protestatari departe de intrările de serviciu ale clădirii parlamentului luni dimineaţa, ceea ce a dus la unele încăierări.
Majoritatea de guvernământ a partidului Visul Georgian declară că vrea să creeze mai multă transparenţă în finanţarea externă a organizaţiilor neguvernamentale (ONG). Proiectul de lege le impune organizaţiilor care primesc mai mult de 20% din finanţarea lor din străinătate să se înregistreze ca agenţi de influenţă străină, în caz contrar riscând amenzi.
Cu toate acestea, zeci de mii de oameni din acest fost stat sovietic au participat la protestele din capitala Tbilisi împotriva legislaţiei. Criticii acuză guvernul că a conceput legea după o lege din Rusia privind „agenţii străini” pentru a obstrucţiona activitatea asociaţiilor independente şi a mass-mediei.
În Rusia, numeroase organizaţii şi persoane sunt etichetate ca „agenţi străini”, o clasificare care cauzează adesea probleme majore.
În contextul socio-politic, măsura este văzută ca un mijloc de represiune politică pentru a reduce la tăcere criticii, iar protestatarii consideră, de asemenea, că drumul ţării lor către aderarea la Uniunea Europeană este în pericol.
Ca un prim pas către o posibilă concesie, partidul Visul Georgian a anunţat că legea ar putea fi atenuată după ce preşedinta Salome Zourabişvili a ameninţat că se va opune prin veto. Iar partidele de opoziţie din ţară cer abandonarea completă a proiectului.
Sursa: www.economica.net