Mulți români riscă să aibă probleme cu legea dacă au în casă acest obiect. Cei care sunt prinși pot ajunge chiar în spatele gratiilor.
Astfel, termometrele cu mercur, extrem de periculoase pentru sănătate, sunt interzise în România. Însă mulți români încă le mai au pe acasă, moștenite probabil de la familie, din perioada când încă erau permise pentru luarea temperaturii.
Un bărbat din Suceava care avea în casă două termometre cu mercur și care a încercat să scape legal de ele, însă fără succes, potrivit monitorulsv.ro.
Suceveanul a luat legătura cu jurnaliștii de la Monitorul de Suceava.
În precizările sale, ”Prin anii 50, părinții mei au cumpărat un termometru de uz medical. Cu ceva ani în urmă, a fost scos din uz, deoarece partea din spate a termometrului era spartă. Exista riscul spargerii capilarei, cu consecința contaminării casei.
Între timp, am mai avut un termometru rusesc, non medical, la o centrală termică, bun până să se spargă parțial. Am încercat, pe parcursul mai multor zile, să rezolv problema preluării gramelor de mercur otrăvitor. Am sunat în multiple locuri, dar fără succes. Problema s-a dovedit o nucă tare”, a spus suceveanul.
Insitutuțiile statului nu au avut soluții
Bărbatul a căutat în Suceava o firmă care colectează deșeuri toxice. N-a găsit și a sunat la București, la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, unde o funcționară i-a spus să caute un operator de salubritate, să contacteze ISU sau administrația locală. Nici una dintre recomandări nu s-a dovedit viabilă.
Astfel, ”Am telefonat din nou la Protecția Mediului, dar de data asta la agenția locală”, a relatat suceveanul. De aici i s-a sugerat să caute un operator de salubritate specializat. Însă tot fără niciun rezultat.
La ISU, ”ofițerul de serviciu a spus că, dacă nu este o amenințare, ei nu au atribuții să intervină și că ei nu colectează materiale periculoase”; apoi la două farmacii, parte dintr-un lanț farmaceutic, din Iași și Suceava, de la care de asemenea răspunsul a fost negativ.
Jurnaliștii au încercat să identifice o instituție a statului care să le spună cum se poate scăpa legal de un termometru cu mercur. De la DSP, ISU și Prefectură nu au primit soluții. La farmacii, există din 2023 o nouă lege referitoare la primirea și depozitarea substanțelor periculoase din domeniul medical, dar nu are încă norme de aplicare.
Închisoare de la 2 la 7 ani
Practic, şeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisarul-șef Gabriel Gheorghe Panțiru, a declarat că, din anul 2014, ”simpla deținere a unui termometru cu mercur este infracțiune”, conform art. 359 din Codul penal.
Persoanelor depistate că dețin sau transportă mercur li se deschide dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și trafic de produse sau substanțe toxice. Pentru această infracțiune pedeapsa prevăzută este închisoare de la 2 la 7 ani.
Soluția a venit din mediul privat
Managerul unei firme de salubritate din Suceava a spus că în județul Suceava nicio firmă de salubritate nu este autorizată pentru deșeuri periculoase şi a indicat o firmă specializată din Bacău.
Reprezentanții companiei au transmis că termometrele pot fi preluate oricând de la deținător, indiferent din ce localitate, contracost: 190 de lei/bucata, plus TVA.
În afirmaţiile sale, ”Sunt bani pe care în momentul ăsta nu-i am. Am un copil pe care îl întrețin în facultate. Când voi fi mai potent financiar voi suna la firma din Bacău și voi rezolva problema”, a afirmat bărbatul.
Într-un final, la capătul a două zile cu nenumărate telefoane, cu ajutorul președintei Colegiului Farmaciștilor – filiala Suceava, Doinița Cocriș, s-a găsit o farmacie independentă, autorizată să preia deșeuri periculoase, care a acceptat să depoziteze în condiții de siguranță cele două termometre cu mercur, până când vor apărea normele de aplicare a legii referitoare la regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2023.
Sursa: www.antena3.ro