În anul viitor, românii vor pierde o parte din voucherele, pe care le-au primit până acum şi care le erau de un real folos, anunţă oficialii.
Însă, sunt români care vor primi vouchere pentru alimente şi anul viitor, pe tot parcursul anului, a anunţat marţi ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu.
Astfel, tichetele sociale în valoare de 50 de euro vor fi date şi în anul 2024 din două în două luni, pentru românii vulnerabili.
Concret, de la 1 ianuarie 2024, vor fi acordate în continuare voucherele pentru alimente în valoare de 50 de euro, ceea ce înseamnă 250 lei o dată la două luni.
În precizările sale, „Acest tip de sprijin va continua și în 2024 (voucherele de alimente – n.r.), la fel şi pachetele alimentare pentru cei care sunt la partea de venit minim de incluziune.
Este acel ajutor pe care l-am anunțat deja, continuitatea tichetelor sociale pentru persoanele vulnerabile, cei 250 lei o dată la două luni și pachetele cu alimente”, a anunţat, marţi, ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu.
În schimb, voucherele pentru energie, în valoare de 1.400 lei, nu se mai acordă anul următor. Pe ultimele acordate românilor, banii au fost virați şi vor putea să fie folosiți până în martie 2024.
Anul viitor vom avea însă în continuare acea schemă care plafonează prețul la energie electrică și gaze, atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme, până în 2025.
„Ajutorul pentru încălzire nu este gestionat de MIPE, voucherele de energie au fost prelungite până în 31/03/2024”, a precizat Adrian Câciu.
Practic, „Veste bună pentru cei care sunt beneficiari ai voucherelor pentru energie: am prelungit valabilitatea până la 31 martie 2024, așa cum anunțasem, am formalizat această măsură, astfel încât beneficiarii, gospodăriile vulnerabile, să poată să plătească facturile la energie cu aceste vouchere până la 31 martie 2024.
Termenul inițial era 31 decembrie 2023”, a clarificat ministrul Adrian Câciu.
Acesta a precizat că prelungirea valabilității acestor vouchere de energie a fost aprobată în urma unor consultări cu Comisia Europeană
În contextul financiar, de la 1 ianuarie 2024, se vor indexa pensiile cu rata inflației, o rată de 13,8%, ceea ce va face ca punctul de pensie să crească cu 240 lei, iar pensia minimă să se mărească cu 150 lei.
Aproximativ două milioane de români beneficiază în prezent de voucherele pentru energie, potrivit cifrelor de la MIPE.
Sursa: www.antena3.ro