În cadrul unor modificări care ar urma să se schimbe iar în Codul rutier vizează milioane de şoferi români. Această modificare se referă la valabilitatea permisului de conducere.
Astfel, proiectul de lege susținut de toate partidele parlamentare din România urmează să modifice regulile privind valabilitatea permisului de conducere.
Concret, şoferii români cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent, deoarece, printr-un proiect de lege pus recent în dezbaterea senatorilor, parlamentarii vor să majoreze valabilitatea acestor documente de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani.
Însă, conducătorii auto trecuți de 70 de ani vor trebui să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare cinci ani, iar cei trecuți de 80 de ani, la fiecare doi ani.
În plus, Codul rutier se va modifica iar, din informaţiile proiectului legislativ de la Senat, acum fiind propuse schimbări legate de valabilitatea permiselor de conducere.
Mai precis, valabilitatea permiselor pentru categoriile AM, A1, A2, A (mopede și motociclete) și B, B1, BE (mașini mici) ar urma să crească de la 10 ani, cât e acum, la 15 ani.
Extinderea valabilității permiselor de conducere se va aplica doar în cazul șoferilor care nu au împlinit 70 de ani.
În cazul șoferilor trecuți de 70 de ani, valabilitatea permiselor de conducere (pentru categoriile amintite mai sus) se va reduce la cinci ani şi vor face vizita medicală la aceeaşi perioadă de timp.
Suplimentar, proiectul prevede ca șoferii trecuți de 80 de ani să-și preschimbe permisul de conducere, indiferent de categorie, la fiecare doi ani.
Permisele de conducere emise înainte de intrarea în vigoare a noilor perioade de valabilitate își vor păstra valabilitatea înscrisă pe ele.
Principalul motiv al inițiatorii acestor măsuri este că prelungirea valabilității permiselor de conducere la 15 ani va veni în ajutorul a circa 3.000.000 de șoferi amatori, care vor cheltui mai puțini bani și vor pierde mai rar timp cu preschimbarea permisului.
Pe de altă parte, reducerea perioadei de valabilitate a permiselor auto ale persoanelor vârstnice va însemna și o scădere a numărului de „șoferi care conduc în prezent vehicule pe drumurile publice deși au boli care influențează negativ condusul și care pot produce accidente rutiere cu consecințe grave”, potrivit avocatnet.ro.
Pentru a se aplica acest proiect de lege, el trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: www.antena3.ro