În prezent, sunt românii care pot scapa de datoriile ANAF.
Această decizie se referă la cetățenii români care au datorii ce nu depăşesc 40 de lei către ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală).
Concret, autoritățile au inițiat deja procedura de anulare a creanțelor fiscale restante, valabile la data de 31 decembrie a anului precedent, conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală.
Această procedură este pusă în aplicare anual, acoperind atât creanțele fiscale restante gestionate de organul fiscal central (ANAF), cât și cele administrate de autoritățile locale. Măsura se aplică atât persoanelor fizice, cât și firmelor.
În acest sens, şi autorităţile fiscale locale pot lua decizii în acest sens, nu doar ANAF. În ceea ce privește creanțele fiscale administrate de organul fiscal local, autoritățile pot, prin hotărâre, să stabilească limita sumei de creanțe fiscale care pot fi anulate. Există însă o condiţie. Sumele nu trebuie să depășească 40 de lei.
Unii scapă de plata datoriilor, alţii vor plăti o mică avere la Fisc
În timp ce unii români scapă de braţul lung al ANAF, alţii vor avea probleme mult mai mari. Este vorba despre persoanele care se vor trezi, din acest an, cu un impozit majorat la 70%, de la 16% în acest moment.
Însă, această măsură vizează persoanele fizice care nu-și pot justifica veniturile. Totul se va aplica de la 1 iunie 2024.
În contextul financiar, această stipulare a fost introdusă prin legea privind noile taxe. Totuşi, e interesant de văzut cum va fi implementată concret această verificare, în cazul în care respectiva persoană nu se află în evidențele ANAF.
De asemenea, cum se va face verificarea persoanelor fizice, având în vedere că ANAF-ul nu a reușit să soluționeze problema evazioniștilor de talie mare?
Adrian Negrescu, analist financiar, a menționat monitorizarea tranzacțiilor financiare.
În viziunea sa, „Se va face (verificarea persoanelor fizice – n.r.) probabil prin urmărirea tranzacțiilor financiare, achiziții de apartamente, de mașini, de bunuri de lux, care vor duce probabil la aceste persoane care într-adevăr aveau averi nejustificate.
Altfel, este foarte dificil să-i descoperi până la urmă pe cei care își ascund averile, dacă tu nu reușești practic să monitorizezi tot ce înseamnă tranzacții în economia românească.
Mă întreb oare dacă va reuși ANAF să-i descopere pe acești oameni care fac averi din evaziune, pentru că până acum, în ultimii 15 ani, au fost doar vreo 800 de persoane care au fost în vizorul Fiscului și care au primit niște amenzi mai mult simbolice decât să recupereze practic pierderile cauzate de neplata taxelor și impozitelor.
Deci va fi, din punctul meu de vedere, o misiune aproape imposibilă să aplici acea taxă de 70% unor averi care de foarte multe ori sunt ascunse nu aici în România, ci în paradisurile fiscale”, a explicat Adrian Negrescu pentru Antena 3.
Sursa: www.capital.ro