Care sunt taxele de şcolarizare la universităţile ieşene

În timp ce unele universităţi au păstrat taxele de şcolarizare la nivelul celor de anul trecut, altele aşteaptă aprobarea Legii Învăţământului pentru a vedea care va fi plafonul maxim până la care vor putea majora aceste taxe.

Până în prezent, doar Universitatea „Al.I. Cuza” a stabilit taxele pentru anul universitar 2010-2011. Pentru cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară, „bobocii” din anul I reprezintă o adevărată mină de aur, aceştia „cotizând” cu cel puţin 6,7 milioane de euro.

Cele mai mari taxe de şcolarizare din învăţământul superior ieşean sunt cele stabilite, în 2009, de Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa”, unde, pentru primul an de studii, se plăteşte nu mai puţin de 5.000 RON.

Problema este că viitorilor medici, stomatologi sau farmacişti care nu au învăţat suficient de bine pentru a fi admişi pe un loc subvenţionat de stat li se pregăteşte un sistem de taxe şi mai împovărător, „nota de plată” pentru anul I putând ajunge, conform surselor din interiorul UMF, chiar şi la 6.000 de RON în anul universitar 2010-2011.

Cine reuşeşte să treacă de primul an va plăti 3.800 RON pentru fiecare dintre următorii 5 ani, dacă la viitoarea şedinţă de Senat se va vota menţinerea aceluiaşi nivel de taxe cu cel aflat în vigoare la ora actuală.

Studenţii străini la UMF plătesc câte 500 de euro pentru fiecare lună de studii

O adevărată mină de bani pentru UMF este reprezentată de studenţii străini, cărora li se percepe suma de 500 de euro pentru fiecare lună de studii (circa 3.000 de euro pe an universitar, luând în calcul o perioadă de studii de şase luni pe an).

La această taxă se adaugă câte 5 euro pentru fiecare zi de şedere la Iaşi, în perioadele interşcolare, dar şi alte mii de euro pentru examene de diferenţe şi de absolvire. Astfel, la un număr de 100 de studenţi străini, UMF încasează aproximativ 300.000 de euro numai din taxa de şcolarizare, fără a mai fi luate în calcul şi alte „angarale”.

Taxe de studii între 1.600 şi 3.000 RON la Universitatea „Al.I. Cuza”

Singura instituţie de învăţământ superior care şi-a stabilit deja numărul de locuri şi tarifele pentru anul următor este Universitatea „Al.I. Cuza”. Taxele de înscriere ce vor fi achitate de toţi candidaţii care îşi vor depune dosare la una sau mai multe facultăţi variază între 100 RON, la Facultatea de Geologie, şi 250 RON, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

În ceea ce priveşte taxele de studii pentru locurile nesubvenţionate de la buget, cele mai modeste sunt Facultatea de Chimie şi cea de Matematică, unde se percepe un tarif de 1.600 RON pe an. La polul opus este Facultatea de Informatică, unde, pentru cele 100 de locuri cu taxă, este fixată suma de 3.000 de RON per student.

La Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) a fost stabilită o taxă de înscriere de 200 RON. Cei care vor să devină economişti şi care nu vor putea ocupa unul din cele 842 de locuri la buget, vor avea la dispoziţie alte 2.650 de locuri cu plată, pentru care se va percepe o taxă de şcolarizare de 2.900 RON.

Peste 6,7 milioane euro din taxele pentru anul I la „Cuza”

Universitatea „Al.I. Cuza” va scoate la admitere, anul acesta, circa 5.500 de locuri la buget, din care peste 3.300 pentru studii de licenţă şi 2.100 pentru studii de master. Locurilor de la buget li se vor adăuga peste 10.000 de locuri disponibile pentru studii cu taxă, pentru ciclul de licenţă şi cel de masterat.

Astfel, admiţând prin absurd că se va înscrie doar câte un candidat pe loc pentru fiecare dintre cele 15.500 de locuri scoase la concurs, Universitatea „Al.I. Cuza” va încasa, în această vară, doar din taxa de înscriere calculată la o medie de 200 RON, nu mai puţin de 3.100.000 RON (aproximativ 770.000 euro).

Ulterior, după ocuparea celor 10.000 de locuri cu taxă şi achitarea unei sume medii de 2.500 RON, bugetul instituţiei se va rotunji cu, atenţie, 25 milioane RON, adică peste 6 milioane de euro.

La Universitatea Tehnică, taxele de şcolarizare s-ar putea majora la 3.000 RON

La Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi se aşteaptă aprobarea Legii Învăţământului, eveniment care se va petrece cel mai probabil în cursul lunii iunie, în care se va specifica un prag maxim până la care se vor putea fixa taxele de şcolarizare.

Anul trecut s-a stabilit o taxă medie de 2.500 RON pentru un loc nesubvenţionabil. Ne aşteptăm ca anul acesta să mai crească puţin, însă trebuie să vedem care sunt limitele stabilite de Minister.
Proiectul de lege, din câte l-am studiat, prevede o mai strânsă corelaţie între suma alocată de la buget pentru un student, care în cazul univesităţii noastre este 5.600 RON, şi taxele percepute pentru locurile nebugetare
”, ne-a declarat prof. univ. Alexandru Sălceanu, responsabil relaţii publice în cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi.

Acesta a lăsat să se înţeleagă, astfel, că viitorii ingineri se pot aştepta la o taxă de aproximativ 3.000 RON, începând cu anul universitar 2010-2011.

USAMV a scos la concurs 650 locuri subvenţionate şi 285 cu taxă

Încă nu s-a reunit Senatul pentru stabilirea taxelor pentru anul 2010-2011, însă cred că vor rămâne la aceleaşi sume. Acestea variază de la o specializare la alta, extremele fiind 2.000 RON pentru Facultatea de Agricultură, şi 2.900 RON pentru Medicină Veterinară”, ne-a informat Vasile Vântu, prorector USAMV Iaşi.

UPA din Iaşi: 1.800 RON taxa de licenţă, 500 RON eliberarea diplomei

Cea mai activă instituţie privată de învăţământ superior ieşeană, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, şi-a menţinut taxele de şcolarizare în limita celor existente „la stat” la specializările similare, adică 2.200 RON pe an.
Pentru a face faţă concurenţei miilor de locuri scoase la admitere de Universitatea „Al.I. Cuza”, cei de la UPA din Iaşi şi-au fixat o taxă de înscriere mai atractivă, de 100 RON.

Însă, odată admişi, studenţii sunt bombardaţi cu tot felul de suprataxe, unele dintre ele inexistente la celelalte universităţi. Cele mai „generoase” sunt sumele percepute tuturor studenţilor pentru definitivarea situaţiei academice.
Astfel, taxa de licenţă se ridică la nu mai puţin de 1.800 RON, cea de dizertaţie la 1.000 RON, iar pentru eliberarea diplomei, absolvenţii trebuie să mai scoată din buzunar 500 RON.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata