Asociația Română pentru Energie Eoliană („RWEA”) a organizat alegeri pentru desemnarea noii sale conduceri. Consiliul Director l-a reales pe Carlo Pignoloni – CEO și Country Manager Enel România – în funcția de președinte al RWEA, iar Liviu Gavrilă – Chief Generation Officer CEZ România – a fost numit vicepreședinte al asociației.
Carlo Pignoloni, președinte al RWEA din 2020, a revenit în România în 2019, în poziția de Country Manager al Enel, după ce a condus operațiunile Enel Green Power în Italia și a coordonat timp de 2 ani operațiunile de dezvoltare de proiecte în Europa și Africa de Nord. Carlo Pignoloni are o experiență anterioară în România, contribuind activ la dezvoltarea și construcția de capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile în perioada 2008 – 2011, în cadrul Enel Green Power România, din poziția de director general.
Liviu Gavrilă, actualul vicepreședinte al RWEA, este Chief Generation Officer în cadrul CEZ România, companie care face parte din Grupul CEZ în România.
Componența actuală a Consiliului de Administrație al RWEA este următoarea
– Carlo Pignonoli, reprezentant al Enel Green Power România și președinte al RWEA
– Liviu Gavrilă, reprezentant al CEZ și vicepreședinte al RWEA
– Andrei Manea, reprezentant al Enel Green Power România
– Răzvan Grecu, reprezentant al Engie România
– Laura Stan și Andrei Râpeanu, reprezentanți ai EDPR
– Dan Cristian Petre, reprezentant Vestas
– Constantin Urdăreanu, reprezentant al Iberdrola
– Mirela Grigore și Olga Costriiciuc, reprezentanți ai VSB
– Lacramioara Diaconu-Pintea, reprezentând OX2
– Mario Tocco, reprezentant al Alerion Clean Power
– Răzvan Ionescu, reprezentant al Enery Operation
– Dana Dinescu, reprezentant al PNE Wind Romania Energy Holding
– Radu Enache, reprezentant al Aukera Energy
Sub coordonarea actualei conduceri, RWEA va continua să promoveze energia regenerabilă și tranziția energetică în România. „Reglementările și actele legislative care stau la baza dezvoltării surselor regenerabile necesită coerență și armonizare cu liniile directoare europene, iar RWEA va semnala și soluționa în permanență discrepanțele care ar putea perturba sau pune în pericol dezvoltarea surselor regenerabile”, potrivit unui comunicat de presă al asociației.
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) este prezentă în România din 2008, fiind vocea tranziției energetice și a industriei energiei eoliene din România. RWEA reprezintă o putere instalată în România de aproximativ 3 GW de energie eoliană deținută de companii precum Enel, CEZ, EDPR, Engie, etc., care au totalizat investiții de peste 5 miliarde de euro.
Sursa – www.thediplomat.ro