CAS Prahova, amendată pentru publicarea adreselor a mii de asiguraţi

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Prahova a fost amendată după ce a publicat pe site-ul său oficial date cu caracter personal aparținând unui număr de peste 18.000 de asigurați care nu și-au ridicat cardurile de sănătate.

Potrivit reprezentanților CAS Prahova, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a aplicat instituției o amendă de 8.000 de lei în urma unui control efectuat vineri, în cadrul căruia s-a constatat că au fost publicate online, fără acordul prealabil al asiguraților, adresele a peste 18.000 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al CAS Prahova, Cătălin Tudorache, a explicat, că decizia de a publica aceste date a fost luată pentru facilitarea identificării celor care nu și-au ridicat cardurile de sănătate, în condițiile în care au existat și situații în care numele și prenumele coincideau. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata