Xi Jinping nu se mai ascunde
Președintele Xi Jinping a admis în discursul său din ajunul Anului Nou că afacerile din China se confruntă cu mari dificultăți. În acest sens, chinezii care caută un loc de muncă se cofruntă dificultăți în a găsi un job.
În ţară, este pentru prima oară când preşedintele Xi face referire la provocările economice, în discursurile sale anuale de Anul Nou, începând încă, cu anul 2013. Astfel, cea de-a doua cea mai mare economie a lumii se confruntă cu o încetinire structurală determinată de:
- o cerere slabă
- creșterea șomajului
- o încredere în afaceri afectată
În afirmaţiile preşedintelui, acesta mai spus că toate aceste aspecte rămân în prim-planul său. Iar, declarațiile președintelui Chinei au fost larg difuzate de mass-media de stat. El a subliniat că vor consolida și întări eforturile pentru redresarea economică.
Activitatea fabricilor a ajuns la cel mai redus nivel
În contextul economic, cu câteva ore înainte de discursul lui Xi, Biroul Național de Statistică (NBS) a făcut public sondajul lunar referitor la indicele managerilor de achiziții (PMI).
În Sondaj se evidențiază că activitatea fabricilor a înregistrat o scădere în luna decembrie. Astfel, a atins cel mai redus nivel din ultimele șase luni.
Practic, indicele PMI în sectorul manufacturier a scăzut la 49. Acesta a fost în scădere față de luna noiembrie, atunci când a înregistrat 49,4.
Aşadar, o valoare a PMI peste 50, indică o expansiune, în timp ce orice valoare sub acest prag indică o contracție.
Luna decembrie a fost a treia lună consecutiv în care sectorul manufacturier s-a aflat sub pragul PMI.
China a luat măsuri împotriva negativismului privind economia
În contextul media, China ia măsuri drastice în ceea ce privește comentariile negative despre piața financiară și alte sectoare, în timp ce autoritățile încearcă să stimuleze încrederea publicului în ciuda dificultăților economice.
În această lună, contul Weibo Weibo Finance, care are peste 1,5 milioane de urmăritori, a emis o instrucțiune împotriva postării oricăror comentarii „care vorbesc de rău economia”.
Se pare că postarea a fost ștearsă între timp. Bloomberg a relatat că alți câțiva influenceri din domeniul finanțelor au fost sfătuiți de Weibo să „evite depășirea liniilor roșii” și să posteze mai puțin despre economie. Însă, Weibo nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
În plus, într-o postare separată pe WeChat, ministerul a spus: „Diverse clișee menite să denigreze economia Chinei continuă să apară. Esența lor este de a folosi narațiuni false pentru a construi o „capcană a discursului” și o „capcană cognitivă” a declinului Chinei, pentru a pune la îndoială sistemul și calea socialismului cu caracteristici chinezești.”
În concluzie, printre subiectele considerate, din ce în ce mai sensibile, în economia chineză se numără:
- cifrele record ale șomajului în rândul tinerilor (guvernul a încetat să mai publice aceste date în august)
- deflația
- sectorul imobiliar în dificultate
- fuga de capital
Sursa: www.capital.ro