CE a declanşat două proceduri de infringement în cazul României pentru neimplementarea legislaţiei privind azilul

Comisia Europeană a anunțat miercuri că a trimis României două scrisori de notificare oficială pentru necomunicarea implementării a două directive europene privind sistemul european de azil, informează un comunicat al executivului comunitar.

În total, Comisia Europeană a adoptat 40 de decizii de infringement pentru a face să funcționeze sistemul european de azil, în cazul a 19 țări.

România a primit, alături de alte 18 țări, scrisori de notificare oficială privind necomunicarea transpunerii Directivei privind procedurile de azil și a Directivei privind condițiile de primire, ambele din 2013. Scrisoarea de notificare oficială este primul pas din procedura de infringement, iar statele au la dispoziție două luni pentru a notifica CE că au implementat legislația în cauză.

Singurele țări care au primit avize motivate, etapa a doua a procedurii de infringement, sunt Spania și Bulgaria, în legătură cu aplicarea unei alte directive din 2011. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata