Ce caută străinii pe litoralul românesc

Belgianul Yves Vinkenroye se relaxează cu picioarele pe un scaun, lângă piscina unui hotel din Mamaia. Yves e deja la a doua vizită aici şi e convins: n-ar sfătui niciun familist liniştit că aici e locul să-ţi petreci vacanţa, scrie Evenimentul zilei.

În schimb, pe bărbaţii ca el: „divorţat, 59 de ani, singur” – i-ar trimite măcar la o scurtă cură de ceea ce el numeşte „voyeurism”: „Nu vedeţi cum merg fetele de la voi pe stradă? E incredibil!”, zice belgianul şi exemplifică printrun gest amplu cu mâinile la piept de parcă tocmai i-ar exploda nişte sâni invizibili.

Între „banditism” şi „fete frumoase”

Sunt clipe de vacanţă pe care ar dori totuşi să le uite. Primul moment ar fi acela în care şi-a dat seama că „o fată din Moldova” de care a fost îndrăgostit nu mai vine la întâlnirea pe care o stabiliseră.

Apoi continuă cu un eveniment petrecut când se întorcea de la un restaurant din staţiune.

„Mergeam pe stradă şi s-a apropiat de mine un tip, m-a întrebat cât e ceasul, în engleză. Şi imediat m-au înconjurat mai mulţi bărbaţi, mi-au zis că erau de la poliţie şi au început să mă caute prin buzunare. Ziceau că mă caută de droguri. Voiau banii! Am fost foarte bulversat! Ăsta e banditism în văzul lumii. Am fost la poliţie, dar nimeni nu a intervenit!”, povesteşte, agitat, Yves. Se calmează, ia o gură de bere.

Încheie cu un mesaj tineresc, „pentru bărbaţii divorţaţi”: „Come to România, the girls are the most frumos in Europa! Poţi să priveşti măcar. E legal, nu?”, râde belgianul. Brusc, devine serios: „Dar trebuie să faceţi totuşi ceva cu drumurile”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata