Președintele rus Vladimir Putin a transmis Statelor Unite un îndemn legat de ce trebuie să facă Ucraina pentru ca negocierile pentru încetarea războiului să fie posibile.
Astfel, Ucraina va trebui să anuleze un decret care exclude negocierile cu Rusia, dacă se dorește să existe vreo perspectivă de discuții pentru a pune capăt conflictului armat, a declarat, marți, președintele rus la Forumul economic Estic de la Vladivostok.
Exact, acesta s-a referit, aparent, la un decret semnat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski după ce Putin a promulgat documentul de anexare a regiunilor Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk, în toamna anului trecut.
Documentul semnat de Zelenski în octombrie 2022 spune că negocierile cu Rusia sunt imposibile cât timp Putin este președinte.
În afirmaţiile sale, Vladimir Putin spune, „Dacă Statele Unite consideră că Ucraina este pregătită pentru negocieri, atunci Ucraina să anuleze decretul care interzice negocierile”, a insistat liderul rus, vorbind la Vladivostok.
În plus, el a făcut trimitere și la o declarație recentă a secretarului de stat american Antony Blinken, citându-l pe acesta cu afirmația potrivit căreia ucrainenii ar fi pregătiți pentru negocieri.
Astfel, „Atunci, Ucraina ar trebui să anuleze decretul, apoi vom vedea. Ei (ucrainenii) au spus public că nu vor negocia. Să spună acum în mod public că vor să o facă”, a conchis Vladimir Putin.
Ce a spus Blinken, de fapt, despre negocieri
Despre discuţii nu despre negocieri, secretarul de stat american a spus că Moscova trebuie fie cea care demonstrează că poate acționa cu bună credință, dacă se dorește să aibă loc discuții.
Astfel, „Este nevoie de doi pentru a dansa tango. Și până acum nu vedem niciun indiciu că Putin are vreun interes pentru o diplomație semnificativă. Dacă o va face, cred că ucrainenii vor fi primii care se vor angaja (diplomatic), iar noi îi vom susține.
Toată lumea vrea ca acest război să se încheie, dar trebuie să se încheie în termeni drepți și în termeni durabili, care să reflecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat Blinken pentru postul ABC News.
Zelenski: „Nu poți face compromisuri cu un mincinos. Prigojin a aflat ce pățesc cei care fac înțelegeri cu Putin”
În replică, președintele ucrainean a evocat, incertitudinile legate de eventuale negocieri cu liderul de la Kremlin și a subliniat că acesta are un istoric de încălcare a acordurilor încheiate.
„Atunci când vrei să faci un compromis sau să dialoghezi cu cineva, nu o poți face cu un mincinos”, a spus Zelenski într-un interviu acordat săptămâna trecută, la Kiev, realizatorului CNN Fareed Zakaria.
Zelenski a comentat că moartea lui Evgheni Prigojin – liderul mercenarilor Wagner, al cărui avion s-a prăbușit la două luni după o revoltă împotriva conducerii militare de la Moscova – arată ce se întâmplă atunci când oamenii fac înțelegeri cu Putin.
În ironia sa, „Când Putin a înțeles că o mare parte a societății îl susține pe Prigojin, l-a ucis. Dar înainte (de asta) i-a făcut promisiuni, i-a dat (refugiu pe) teritoriul belarus, i-a dat noi locații, (l-a lăsat să se ocupe de) probleme și afaceri în Africa”, a arătat liderul de la Kiev.
Sursa: www.antena3.ro