Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti acuzaţi de corupţie, suspendaţi din funcţie de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis miercuri suspendarea din funcție a celor patru magistrați de la Tribunalul București trimiși recent în judecată pentru corupție, Elena Rovența, Ion Stanciu, Mircea Moldovan și Ciprian Sorin Viziru.

Cei patru magistrați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în același dosar în care au fost deferiți justiției oamenii de afaceri Dan Adamescu, Iosif Armaș, Gabriel Hanganu, precum și patru practicieni în insolvență.

Potrivit DNA, magistrații judecători, personal sau prin intermediari, au pretins și primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/ a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, desemnării preferențiale a unor administratori judiciari, atribuirii preferențiale a unor dosare de insolvență, pentru a-și exercita influența pe lângă magistrații judecători, de la diverse instanțe din București sau din țară, utilizând informații deținute prin prisma atribuțiilor de judecător.

Citeste si:  Medic expert al asigurărilor sociale, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

De exemplu, în schimbul unor sume de bani, bunuri ori servicii, judecătorul Mircea Moldovan se angaja să atribuie preferențial unor societăți/practicieni în insolvență anumite ”dosare bune”. Prin sintagma ”dosare bune” în materie de insolvență se înțelege, din punctul de vedere al lichidatorului sau administratorului judiciar, cauze cu active valoroase de valorificat, ceea ce generează obținerea unor venituri substanțiale de către societatea de insolvență, susțin procurorii.

În alte cazuri oferta s-a materializat în prezentarea importanței dosarelor pe care le-a avut sau le avea repartizate spre judecată, demersurile fiind exercitate în scopul de a-l determina pe beneficiar să ofere sume de bani, în perspectiva desemnării ca administrator judiciar.

Judecătorul Moldovan a primit bani și bunuri în valoare de 29.935,95 lei, iar Ion Stanciu a primit, în cursul lunilor iunie 2013 și decembrie 2013 (11.12.2013), suma de 15.000 euro (10.000 euro în luna iunie 2013 și 5.000 euro în luna decembrie 2013) de la inculpatul Adamescu Grigore-Dan și de la o altă persoană, prin intermediul și cu ajutorul Monicăi Borza, pentru a pronunța o hotărâre favorabilă într-un dosar, respectiv de a accepta deschiderea procedurii insolvenței unei societăți coordonate de omul de afaceri menționat și în schimbul numirii unei anumite societăți de insolvență drept administrator judiciar.

Citeste si:  ROMATSA va avea unul dintre cele mai moderne sisteme de management al traficului; investiţie de 26 milioane euro

Totodată, a primit, în perioada septembrie 2013 — 05.05.2014, de la Cristina Popa, prin intermediul unui denunțător, suma totală de 7.300 lei (în șapte tranșe) și produse de patiserie.

Și judecătorii Elena Rovența și Ciprian Viziru au primit bani pentru a pronunța hotărâri favorabile în mai multe dosare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata