În contextul economc şi de extindere, Nova Poshta, cel mai mare operator poștal cu capital privat din Ucraina, care activează deja în Polonia și Moldova, se pregătește să intre pe piața românească cu primul său birou, ca parte a strategiei sale de extindere internațională care include și Germania și Cehia.
Astfel, în luna aprilie, compania va deschide primul său oficiu poștal în Germania, la Berlin, iar până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru va intra și pe piețele din România și Cehia, potrivit Profit.ro. Filiala din România a fost deja înregistrată.
Fondată în 2001 de Viaceslav Klimov și Volodimir Popereșniuk, Nova Poshta are o rețea de peste 10.000 de sucursale în Ucraina, Republica Moldova și Polonia, cu 32.000 de angajați.
Aşadar, grupul Nova Poshta include, pe lângă compania poștală și de curierat cu același nume, compania de plăți NovaPay, precum și compania internațională de servicii poștale Nova Poshta Global. În 2022, grupul și-a lansat propria companie aeriană, Supernova Airlines.
Sursa – www.romania-insider.com