Cel mai semnificativ avans al comenzilor industriale

Sprijinind creşterea industriei la începutul unui trimestru marcat de epidemia de coronavirus (Covid-19), cererea pentru bunuri „Made in Germany” a înregistrat în ianuarie cel mai semnificativ avans din iulie 2014, transmit DPA şi Reuters.

Comparativ cu luna precedentă,  în ianuarie, comenzile au urcat cu 5,5%,  când s-a înregistrat un declin de 2,1%, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis). Analiştii se aşteptau la un avans de 1,4%. Creşterea a fost determinată în principal de comenzile sporite pentru echipamente, instalaţii mecanice, componente pentru industria aeriană.

„Creşterea solidă este desigur o veste bună pentru economia germană. A existat probabil efectul de recuperare, în urma vacanţei de iarnă, care nu a fost acoperit de obişnuita ajustare sezonieră”, a apreciat Jens-Oliver Niklasch, economist la LBBW Bank.

In condiţiile în care China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, efectele epidemiei îngrijorează pieţele, iar industria germană este dependentă, atât de cererea, cât şi de lanţurile de furnizare din China.

Extinderea epidemiei reprezintă un risc suplimentar la adresa economiei germane deja slăbite, a avertizat recent Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank).

„Pe baza actualelor informaţii, este posibil ca acest risc să se materializeze”, a afirmat preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann.

El a adăugat,  gradul în care va fi afectată economia germană nu poate fi încă estimat efectiv, cu tradiţionala prudenţă a guvernatorilor băncilor centrale.

„Per ansamblu, creşterea economiei Germaniei în acest an ar putea fi uşor mai redusă decât am previzionat în decembrie”, a declarat Weidmann, referindu-se la prognoza Bundesbank privind un avans al PIB-ului de 0,6% în 2020.

Economia germană a înregistrat în 2019 un avans de doar 0,6%, cea mai slabă performanţă de după 2013.

Sursa: Agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata