Centrul European de Competență în Securitate Cibernetică (ECCC) își inaugurează noul sediu din București. ECCC își propune să sprijine inovarea și politica industrială în domeniul securității cibernetice, precum și să dezvolte și să coordoneze proiectele de securitate cibernetică ale UE.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Lansarea activității ECCC la București este un semnal clar că Uniunea Europeană este prezentă instituțional în România, reconfirmând, la 16 ani de la aderare, maturitatea și contribuția directă și relevantă a țării noastre la consolidarea construcției europene. Operaționalizarea acum a acestui centru este cu atât mai oportună cu cât atacurile de natură hibridă, provocările de securitate cibernetică la adresa Europei s-au accelerat progresiv, crescând semnificativ nu doar ca număr, ci și ca complexitate și gravitate. Tocmai din acest motiv, prezența în această parte a Europei a unei componente esențiale pentru consolidarea rezilienței cibernetice a UE reconfirmă atenția acordată eforturilor noastre comune de a proteja economia, cetățenii și instituțiile publice.”
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „Securitatea cibernetică este o prioritate esențială, iar protejarea suveranității noastre digitale necesită eforturi comune. Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică reunește experți și resurse de prim rang din întreaga UE pentru a dezvolta soluții inovatoare la amenințările cibernetice și pentru a ne spori rezistența la atacuri. Lucrând împreună, putem construi o lume digitală mai sigură și mai securizată pentru toți europenii.”
Miguel González-Sancho, director executiv interimar al ECCC, a adăugat: „Securitatea cibernetică este un element vital al vieții noastre digitale. Comunitățile cibernetice ar trebui să colaboreze pentru a stimula capacitățile și reziliența cibernetică în Uniunea Europeană. Suntem mândri să inaugurăm astăzi noile birouri ale Centrului european de competențe în materie de securitate cibernetică din București. Centrul așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu numeroși actori cibernetici din întreaga Europă, pentru a construi un mediu digital mai sigur și un leadership în domeniul tehnologiei cibernetice.”
Centrul este responsabil de gestionarea fondurilor UE pentru securitate cibernetică în cadrul actualului buget multianual al UE (2021-2027), în special de adoptarea programelor de lucru în domeniul securității cibernetice și de gestionarea proiectelor cibernetice în cadrul Programului Europa digitală și al programului Orizont Europa.
Printre altele, va gestiona proiecte privind detectarea și schimbul de informații privind amenințările cibernetice prin intermediul unei rețele de centre de operațiuni de securitate, ca parte a propunerii Comisiei de instituire a unui scut cibernetic european. Acesta va supraveghea o rețea de centre naționale de coordonare pentru securitatea cibernetică, cu scopul de a construi un ecosistem pentru inovare și competitivitate în domeniul securității cibernetice în întreaga UE.
Noul birou al ECCC este situat în clădirea Campusului Universității Politehnice din București, la intrarea în cartierul „Militari”.
Sursa – www.thediplomat.ro