Cereri de peste 107 miliarde de euro la prima emisiune de obligaţiuni din fondul de relansare al UE

Foto: dw.com

Uniunea Europeană a primit marţi un volum total al cererilor de peste 107 miliarde de euro la prima sa emisiune de obligaţiuni, prin care încearcă să strângă 10 miliarde de euro pentru finanţarea Fondului european de relansare, informează Reuters, citând un lead manager care s-a ocupat de această emisiune.

În contextul financiar european, noile obligaţiuni UE, care ajung la maturitate pe 4 iulie 2031, vor avea un randament de 0,06%, cu două puncte de bază sub nivelul de referinţă.

Aceste obligaţiuni, pe zece ani, lansate marţi, sunt primul pas dintr-un program care prevede vânzarea de obligaţiuni în valoare de până la 800 de miliarde de euro în cadrul Fondului european de relansare, care prevede acordarea de granturi şi împrumuturi statelor membre până în 2026.

În cadrul programului de emisiuni de obligaţiuni se evidenţiază succesul înregistrat de programul vizând emiterea de obligaţiuni în sprijinului schemei de susţinere a şomajului parţial SURE, un program de sprijin diferit care a fost lansat în luna octombrie a anului trecut şi a presupus emiterea unor obligaţiuni în valoare de 90 de miliarde de euro.

Volumul total al cererilor primite marţi a fost mai mic decât cererile record în valoare de 145 de miliarde de euro pe care UE le-a primit la prima emisiune de obligaţiuni pentru schema SUE, dar mai mare decât cele înregistrate la ultimele tranzacţii SURE.

„Mesajul pe care l-am primit de la doamna Lagarde a eliminat orice îngrijorări care ar fi putut exista pe piaţă cu privire la volumul total al emisiunii care va fi lansat de UE” a spus Matt Cairns, analist la Rabobank, referindu-se la decizia de săptămâna trecută a Băncii Centrale Europene de a menţine un ritm accelerat de achiziţii de obligaţiuni.

După tranzacţia de tip sindicalizat de marţi, în cadrul căreia UE a angajat bănci de investiţii care să vândă obligaţiuni în mod direct către investitorii finali, UE ar urma să mai lanseze alte două emisiuni similare, până la finele lunii iulie. Ulterior, Comisia va oferi şi obligaţiuni cu maturităţi mai mici iar din luna septembrie va începe să vândă obligaţiuni la licitaţii, într-o manieră mai apropiată de felul în care guvernele emit obligaţiuni.

În conformitatea estimărilor Comisiei, în acest an ar urma să fie emise obligaţiuni în valoare de până la 80 de miliarde de euro pentru finanţarea Fondului european de relansare. În total, până la 30% din obligaţiunile pentru Fondul de relansare ar urma să fie emise prin intermediul aşa-numitelor „obligaţiuni verzi”, care vor finanţa doar cheltuieli cu impact pozitiv asupra mediului, ceea ce ar urma să dea un impuls semnificativ pieţei în creştere rapidă a obligaţiunilor verzi.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata